Cel mai important eveniment al începutului de an politic este, fără îndoială, Forumul Mondial de la Davos, Elveția, acolo unde își dau întâlnire șefi de state, finanțatori, oameni de afaceri și voci sonore ale societății civile. După ce Concertul de la Viena anunță, simbolic, agenda anului care stă să înceapă, la Davos sunt puse în discuție cele mai arzătoare capitole și cele mai divergente poziții, anunțându-ne de unde începe, practic, sezonul diplomatic. Cum era și firesc, cele două mari războaie ale momentului, cel din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu, au aprins spiritele, dar, în egală măsură, teme precum inteligența artificială, schimbările climatice sau pandemiile și amenințările bio au ținut participanții conectați cu maximum de atenție. Desigur, acest forum nu este în măsură să ia decizii obligatorii pentru statele lumii, dar prefațează discuțiile politice ce vor urma în acest an și oferă participanților pulsul posibil. Inițiat la mijlocul anilor ’70, cu scopul de a gândi soluțiile economice prin care statele europene puteau și trebuiau să recupereze întârzierea față de firmele americane, forumul a crescut cu repeziciune atât în ceea ce privește numărul participanților, proveniența lor, cât și diversitatea temelor abordate. La ediția din acest an au fost de față reprezentanții a peste 100 de guverne, delegați din numeroase organisme internaționale, mai bine de 1.000 de firme cu impact mondial, trimiși ai societăților de asistență socială, organizații de tineret, ai ONG-urilor și, desigur, presă. Orașul european despre care, spun organizatorii, că se află la cea mai înaltă altitudine de pe continent, atrage ca un magnet voci cu cel mai puternic impact previzibil.

Ucraina
Am urmărit, cu precădere, luările de cuvânt referitoare la cele două războaie aflate în curs pentru că, oricum le-am interpreta, ne afectează într-o măsură considerabilă. În ceea ce-l privește pe primul, nu e obligatoriu să fii partizanul vreunei părți pentru a înțelege că niciun conflict din Ucraina nu a fost unul local/regional, ci, prin implicații, ne-a vizat direct și, pe termen mediu și lung, a croit politica „estică” a Europei. Să nu ne amăgim cu iluzii rozalii! În mentalul multor europeni din țările vestice România face parte dintr-un „pachet de țări” intrate în Uniunea Europeană fără ca acești europeni să înțeleagă multe și fără să accepte, pe fond, extinderea clubului lor. Pentru ei, pentru foarte mulți chiar cu pretenții de specializări europene, există un est și un vest în interiorul UE, iar aici geografia ne joacă feste! În traducere, orice compromis sau plată pe care o face un „vestic” este un cadou, o formă de bunăvoință în fața „esticilor”. La această oră, Ucraina a încetat să mai fie un simplu desen pe harta estică a Europei, venind în fața comunității internaționale cu un teanc de dosare grele: supraviețuirea în timp de război, cu grâne și Marea Neagră cu tot; planul de pace; susținerea efortului de război. Să remarcăm că în niciun discurs public nu s-a pus problema umanitară, cu toate că ea există și va avea efecte pe termen foarte lung; nu s-a insistat pe problema atrocităților și nici pe cea a distrugerii infrastructurii, a ecosistemului sau a țesutului normal al societății. O simplă paralelă cu pledoariile care se fac pentru populația civilă din Gaza este/ar fi mai mult decât grăitoare cu privire la ce înțelege sau ce vrea să înțeleagă comunitatea internațională din esența acestor conflicte! Ucraina cere doar ajutor să reziste și să se refacă, asumându-și, în tăcere și cu durere, pierderile umane și sociale! Dar, ca țară mare și cu atât de multe probleme, ea reprezintă, deja, o povară pe mințile și capacitatea de înțelegere a prea multora! De aceea, nevroza de a se face pace imediat, cu orice preț — pentru că, aparent, prețul va fi plătit de alții, nu de cei care-l ignoră! Și la Davos, ca în multe alte ocazii, președintele Zelenski a avertizat că „președintele rus, Vladimir Putin, este un prădător care nu se va mulțumi cu un conflict înghețat. Exemplul anului 2014, care, cu toată anexarea Crimeii, nu a adus nici liniște politică și nici pace pe câmpul de luptă este extrem de viu. „Un singur om a furat cel puțin 13 ani de pace, înlocuindu-i cu durere, durere, durere și crize care au impact asupra întregii lumi”, avertiza președintele ucrainean. Preocupările înalților oficiali NATO cu privire la nevoia schimbării modului în care rezidenții țărilor membre se raportează la un posibil conflict contrastează dur cu liniștea burgheză care a domnit în acele țări după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar actualele generații nu reușesc nici să asimileze ideea de criză, nici să gândească în termenii corespunzători. „În fiecare rachetă rusească se află componente critice provenite din țări occidentale” (V. Zelenski). Acest lucru a fost evident și la Davos, în special atunci când s-a readus în discuție posibilitatea înghețării conflictului pe actuala linie a frontului. E firesc ca liderii de la Kiev să nu discute așa ceva, după cum, luând la răsfoit discursurile naționaliste din toate statele lumii, cedarea teritorială nu se poate accepta. Dar când e vorba despre salvarea bunăstării personale imediate cu prețul ciuntirii altora, nu e nicio problemă. Elveția a găzduit deja câteva runde de convorbiri internaționale între Ucraina și politicieni care susțin această țară, iar acum pregătește organizarea unui Forum pentru Pace, pornind de la Planul de Pace propus de președintele Zelenski. Dată fiind evoluția situației de pe front, ideea negocierilor de pace menite să înceapă abia după eliberarea completă a teritoriului național a fost, cumva, așezată între paranteze, desigur fără a se face compromisuri asupra principiilor de bază — suveranitate, independență, garanții de securitate, inclusiv securitate nucleară. Atât președintele Zelenski, cât și doamna Viola Amherd, președinte în exercițiu al Elveției, au subliniat nevoia ca acel forum să se bucure de prezența unui număr cât mai mare de țări, cu scopul de a legitima demersul și a demonstra solidaritatea internațională. Deocamdată, puțin peste 80 de țări participante la Davos au confirmat prezența și suportul pentru Planul de Pace. E mult, e puțin? Extrem de puțin, am spune noi, având în vedere că suntem sub jumătate din numărul membrilor ONU, ceea ce ridică întrebarea dacă toți ceilalți susțin agresiunea militară asupra vecinilor, atrocitățile și distrugerile civile, anexarea teritorială și, mai presus de orice, contestarea legitimității de a exista pe hartă. Dacă într-o asemenea lume ne e dat să trăim, atunci discursul și realitatea democrației sunt și vor fi tot mai puțin luate în considerare!
Un alt aspect remarcat de comentatori este faptul că, de data aceasta, președintele ucrainean nu a mai cerut muniție, cu toate că, recent, a aflat că Germania nu va trimite artileria promisă. Bazându-se, însă, pe discuțiile preliminare cu Ursula van der Leyen și cu oficiali din mai multe țări care sprijină Ucraina, Zelenski a cerut personalităților de la Davos să întărească sancțiunile îndreptate împotriva Rusiei și, în paralel, să „întărească economia Ucrainei, în timp ce Ucraina va consolida securitatea acelor țări”. Pentru novici sau pentru cei complet disprețuitori, aceasta e o metaforă naivă. Pentru cei care înțeleg interdependența globală a piețelor, incluzând aici pe cea a securității, este un avertisment major. Cel puțin așa susțin oficiali NATO în cele mai recente luări de cuvânt.

Orientul Mijlociu
Conflictul de pe malul Mediteranei s-a aflat și el pe agenda forumului, cu mult mai puțină susținere și empatie. Să remarcăm că și denumirea este generalistă, implicând o întreagă regiune. Să remarcăm faptul că, în ciuda eforturilor președintelui israelian Isaac Herzog de a pleda cauza țării sale, pericolele de securitate sunt ignorate în favoarea unor abordări cu alură umanitară. Cu toate că nu se poate ignora realitatea socială din Gaza, numai un partizan sau un ignorant nu poate înțelege că securitatea tuturora este primordială pe termen mediu și lung. Exact același raționament care determină solicitarea încetării focului în Ucraina pe actualele amplasamente poate cere Israelului soluția cu două state în regiune, acordând puterii politice din Gaza legitimitatea de a amenința și a ucide oricând poftește. Dar opinia publică majoritară la Davos s-a pronunțat pentru „soluția” cu două state, „soluție” care, într-adevăr, ar mulțumi partea palestiniană, extrem de vocală, dând anumitor politicieni sentimentul „misiunii îndeplinite”. Principala concluzie de securitate a acestui forum este aceea că sunt preferate armistițiile cu viață scurtă și efecte nocive unor confruntări reale, nu neapărat militare dar capabile să pacifice regiuni extrem de fierbinți de pe glob. Destul de trist. Motto-ul general al întrunirii a fost „Reconstruim încrederea”! E greu de crezut ce fel de încredere poate fi întemeiată pe ignorarea aspirațiilor legitime privitoare la securitatea pe termen mediu și lung, ce fel de încredere se poate hrăni din realitatea de a fi pus pe planul doi sau chiar ignorat pentru a prevala, fără urmă de îndoială, pretențiile adversarului tău. Prințul Faisal bin Farhan, care acționează ca ministru de externe al Arabiei Saudite, condiționa recunoașterea Israelului de o convenție de pace bazată pe recunoașterea statului Palestinian. Să ne amintim doar nemulțumirile ce au însoțit asemenea poziții în istoria recentă sau mai îndepărtată a Europei pentru a putea întreba de ce sunt posibile și acceptate asemenea condiționări.

Alte teme din agendă
Cu egală greutate în coșul problemelor internaționale, chiar dacă mai puțin discutat în România, este dosarul egalității de tratament între femei și bărbați. Într-o sesiune specială a fost deschisă această cutie a Pandorei, cu două argumente încărcate emoțional: violența îndreptată în special împotriva femeilor în timpul atrocităților din 7 octombrie din Israel, respectiv situația femeilor din Iran. Narges Mohammadi, soțul unei laureate Nobel încarcerate în Iran, a cerut liderilor lumii să nu uite de această dimensiune a politicii contemporane, în special atunci când negociază cu Republica Islamică și cu alte regimuri caracterizate prin practici similare.
În plan energetic s-a adus în discuție nevoia trecerii la tehnologii curate, regenerabile. Cu toată urgența problemei, s-a remarcat faptul că ne îndreptăm spre o nouă falie între statele lumii, din cauza capacității financiare și logistice limitate a majorității acestora de a realiza tranziția. Să spunem, în paranteză, că ambiția UE este de a da un tot mai mare impuls energiei nucleare, chiar dacă nu se vorbește foarte mult despre aceasta spre a nu determina mișcări ample de protest. „Lumea are nevoie de un viitor în care accesul la energie să fie unul echitabil, securizat și sustenabil.” Dar, în Raportul „Despre întărirea tranziției energetice efective”, din iunie 2023, s-a subliniat deja că în numeroase țări care au posibilitățile materiale necesare securitatea energetică a trecut mult în fața echității și capacității de a include pe toată lumea. Or, acest deficit ne duce la tema care s-a impus drept cea mai abordată la acest forum, anume cea a inteligenței artificiale. Numeroși participanți au declarat-o „forța motrice” a economiei și a societăților contemporane, dar la fel de mulți au fost cei care au avertizat asupra riscurilor pe care le presupune adoptarea IA fără o serioasă analiză a efectelor. Dacă UE, prin comisarul Vera Jourova, a promis reglementarea riguroasă drept precondiție a asumării riscurilor, voci din „Sudul Global” au cerut alinierea potențialului IA și a capacității practice de a fi implementat. Nu în ultimul rând, se impune să reținem avertismentul filosofului american Michael Sandel, rostit la fața locului: „Noile tehnologii ne vor conduce pe noi sau deja ne coordonează pe noi și pe copii noștri să confundăm comunitățile virtuale și conexiunea umană (realizată cu ajutorul lor) cu viața reală? Pentru că, dacă aceasta se întâmplă, am putea pierde ceva foarte prețios din ceea ce înseamnă a fi uman!”.
În fața unor asemenea teste, greu de trecut pentru statele avansate și aproape exotice pentru o majoritate a planetei, revine întrebarea privitoare la „reconstrucția încrederii”. „Încrederea e crucială în asigurarea unei tranziții juste”, spunea Luc Triangle, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor. „Refacerea încrederii nu poate fi limitată la un număr de state. Ea trebuie să includă întreaga planetă, toți trebuie luați în calcul.”
Desigur, declarațiile pot suna frumos, cert e că, din numeroase secțiuni ale acestui forum nu a reieșit aceeași dorință de a include pe toată lumea. Avertismentele privind extinderea maladiilor în țări încă nepregătite să le confrunte au primit promisiuni, dar discrepanțele între ambițiile energetice și tehnologice, pe de-o parte, și așteptările în materie de securitate și respect al demnității umane, pe de altă parte, sunt încă foarte mari. Încrederea nu poate fi întemeiată pe asemenea breșe, iar lumea contemporană mai are imens de lucru la nivel mental până să înceapă să le acopere.