Forțat să părăsească țara după o căsătorie de… nevoie, în Timiș

150

S-a căsătorit cu o româncă pentru a rămâne în țară, dar polițiștii i-au deconspirat mariajul de formă și l-au forțat să plece din România. Asta a pățit un bărbat de 52 de ani din Kosovo, care și-a luat o nevastă româncă de 37 de ani.

”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cetățeanul străin s-ar fi cunoscut pe internet cu viitoarea soție, după care au hotărât să se căsătorească cu scopul de a obţine un permis de şedere în România, care să-i asigure, ulterior, calea legală pentru a călători către alte state membre.

Astfel, la sfârșitul lunii iunie a anului 2018, aceştia au încheiat căsătoria, ulterior prezentându-se cu documentele necesare la sediul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Timiș, în vederea obţinerii dreptului de şedere, în calitate de membru de familie a unui cetăţean roman”, spun polițiștii.

Poliţiştii au început verificările specifice în cazul soţilor, iar în urma interviului, considerat un instrument important în reliefarea vieții reale de familie, au reieșit neconcordanțe în declarațiile celor doi soți, întărite și de celelalte activități de monitorizare.

”De asemenea, în urma verificărilor efectuate la adresele de reședință comune, poliţiştii de la imigrări au constatat că cetățeanul străin nu este cunoscut în rândul vecinilor. Toate aceste aspecte au condus la concluzia că această căsătorie a fost încheiată de convenienţă cu scopul de a eluda condiţiile de intrare/şedere pe teritoriul României a străinului”, mai explică oamenii legii.

Astfel, polițiștii timișeni nu au prelungit dreptul de ședere în țară al kosovarului, iar acesta a fost nevoit să părăsească România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.