Formatorii de opinie…

„S-a stins viaţa falnicei Veneţii”… minunat vers şi când apelez la el, fără comentarii subtile, stabiliri de filiaţii, influenţe, mă duc cu gândul meu, recunosc, doar relativ şlefuit, spre ceea ce a fost şi nu mai este, sau, dacă mai există, atunci doar pâlpâie, fiind gata oricând să dispară… ori să se stingă… Trecând de la aceste abstracţiuni de autodidact rural la „concreteţuri”, am observat că aproape au dispărut „formatorii de opinii” , din România. Ce s-o fi întâmplat cu ei?… Unde sunt?… sau, totul e bine şi după un efort prelung de prelucrare a creierelor autohtone, mulţumiţi de rezltate, se odihnesc acum sub scutul lunecoaselor umbre… Cine ştie?… Trei „formatori de opinie”, dintre mulţi alţii, mulţi ca şi fulgii de nea, mi-au rămas mie în memorie.

Primul e Corneliu Vadim Tudor. Să nu-mi spună eventualii cititori că n-au auzit de el, că poate l-au şi iubit. Din păcate nu mai trăieşte pentru a-şi continua munca de modelare a caracterelor noastre. Că l-a cântat neobosit douăzeci de ani pe Ceauşescu n-ar mai conta, deşi în mod apăsat ar trebui… Asta au făcut-o şi alţii, cu Păunescu în frunte… dar ce să ne mai punem întrebări, aşa au fost vremurile… Dar cât de frumos ne vorbea EL, Tribunul, din postură de senator, preşedinte de partid patriotic, de strămoşi, de istoria noastră eroică, acum fără Ceauşescu, iar când obosea de atâta înaltă oratorie, spre a lua o „picătură de apă” pentru buzele-i arse de pătimaşa vorbire, se ducea la Ţebea, exact acolo, să-şi plece capul înfierbântat pe ţărâna mormântului lui Avram Iancu! Vadim Tudor şi Avram Iancu, ce însoţire minunată!… Să se gândească cât mai mulţi la asta. Şi cât de uşor l-a asimilat naţia pe patriotul nostru, i-am putea spune permanent… şi înainte şi după 89… Era locul lui, cucerit prin merite, să fie senator şi de ce nu şi Preşedinte…

Un alt formator de opinie, zău, pe nedrept uitat, a fost Marius Tucă. Ani la rând, la o oră mai târzie, când ziua de muncă era gata, avea o emisiune, de la care se aştepta nu ştiu bine ce, comentată a doua zi prin parcuri, tramvaie, pe la cumpărături, etc… Funcţiona şi întrebarea… „Te-ai uitat aseară la Tucă?”… „Te uiţi deseară la Tucă?”… Eu am încercat, pentru a fi în rând cu lumea, să „mă uit la Tucă”, dar individul m-a plictisit. Se mormăiau acolo nişte lucruri cărora li s-a dat o mare importanţă. Şi aşa, s-a mai ridicat o statuie formată din fire de pătrunjel şi coji de cartofi. Formatorul de opinii din Caracal, Marius Tucă. Încă un personaj de introdus în marea istorie alături de cine doriţi dumneavoastră. Eu o propun pe Andreea Esca.

În fine, o altă personalitate complexă, un vultur printre păsările cerului, un călăuzitor, a fost şi Ion Cristoiu. Spun „a fost”, fiindcă acum, pierzându-şi dramatic din pene, s-a trezit, cum se spune în ciclism „înghiţit de pluton”. Pe lângă faptul că arăta bine, timp de vreo zece ani le şi ştia pe toate. Prin intervenţii televizate, cu rostire uneori bâlbâită, dar asta dădea farmec, clarifica situaţii, schimba accentele punându-le măiestrit exact acolo unde trebuia, dacă vreun vorbitor gâfâia, dădea semne de derută, imediat venea Cristoiu şi „lumina” problema. Urcând toate treptele valorice, a ajuns să i se spună „Maestru”… Maestru, pentru ce?… Şi lui Arghezi i se spunea „maestre” dar se cunoştea şi motivul… Omul acesta providenţial sclipitor, ca o nuntă de romi, nelipsit de pe televiziuni, parcă acum s-a scufundat, sau scufundat era din bun început şi n-ar fi avut, ca atâţia alţii , ce să caute în plan public, să înveţe o naţie, şi ce naţie, cum să gândească, ce să aprecieze, ce să direcţioneze spre „lada de gunoi a istoriei”.

Oricum, cine crede că poporul român stă cu sufletul la gură spre a fi învăţat se înşeală. El are pentru supravieţuire, mersul prin istorie, propriile lui criterii de apreciere, depreciere, acceptare. Pentru el, formatorii de opinie, oricum ar fi, sunt ca puful de păpădie, dus de vânt peste câmpuri…