4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Fonduri transfrontaliere pentru extinderea canalizării în Dumbrăvița și Golubac-Serbia FOTO-VIDEO

Una din cele mai dinamice localități din județul nostru nu stă degeaba în așteptarea unor fonduri de dezvoltare de la Guvern. Cel mai recent exemplu este al unui proiect comun cu o municipalitate de peste frontieră, din Serbia, prin care au fost accesate fonduri europene pentru îmbunătățirea rețelelor de canalizare.

Este vorba despre un proiect transfrontalier pentru „Implementarea strategiei comune de gestionare a apelor uzate în bazinul hidrologic al Dunării”. Obiectivul principal avut în vedere este extinderea sistemelor de canalizare în Dumbrăvița și comuna Golubac de pe malul sudic al Dunării din Serbia.

Joi a avut loc o conferință prilejuită de acest proiect în sala de consiliu din cadrul Primăriei Dumbrăvița, unde au participat primarul Victor Malac, Nicolae Constantin, managerul de proiect, dar și omologii lor din Serbia.

„(…) Din acest proiect, pentru Dumbrăvița aveam realizarea canalizării în zona Lac, cu o lungime de 7,3 kilometri, iar la Golubac este vorba despre canalizare pe o lungime de 2,6 kilometri. Pe lângă aceste investiții, mai avem câte două întâlniri cu partenerii noștri pentru a face schimb de experiență și pentru a ne cunoaște mai bine. Pentru Dumbrăvița este foarte importantă realizarea acestei investiții. Zona Lac se află în apropierea localității Giarmata Vii, unde avem sistem de alimentare cu apă și gaz, dar nu avem sistem de canalizare. Impactul asupra populației este foarte mare. În zonă, momentan, sunt în jur de 50 de locuințe, iar toată zona are PUZ-uri, pentru posibilitatea de a se construi în viitor. Creșterea demografică a localității noastre este foarte accentuată și, în mod sigur, în următorii 5-10 ani întreaga zonă va fi construită în totalitate”, a precizat primarul Victor Malac.

Localitatea Golubac este o importantă atracție turistică de pe malul Dunării. Aici, au fost finalizate recent lucrările de reabilitare a vechii cetăți medievale ce a străjuit hotarul pe ape timp de secole. Acum, atrage o mulțime de turiști. Alături de populația locală, drumeții se vor bucura de un confort sporit în numeroasele pensiuni din zonă. Nu trebuie pierdut din vedere și impactul ecologic al unei ape mult mai curate. Tendința generală în zona adiacentă din Serbia este de scădere demografică. Dar astfel se speră că tineretul va prefera să rămână pe loc și nu va mai emigra.

„Este unul dintre proiectele în care localitatea Golubac este partener, toate proiectele au fost realizate cu succes până acum. Sper că și acesta se va implementa cu succes. Aceasta nu este prima dată când cele două localități conlucrează și pot să spun că este o mare bucurie să colaborăm cu Dumbravița. Importanța acestui proiect este că aduce un plus în ceea ce privește mediul în care trăim, întărește colaborarea transfrontalieră”, a declarat viceprimarul localitatii dunărene Golubac.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, între 22 octombrie 2020 și 21 octombrie 2021. Valoarea totală a investiției este de aproape 992.000 de euro, dintre care 514.000 de euro sunt prevăzuți pentru efectuarea lucrărilor la Dumbravița.

În urma finalizării lucrărilor la Dumbrăvița se vor acoperi în jur de 80 de procente cu sisteme de canalizare, iar la Golubac în jur de 50 la sută din necesarul de sate aparținătoare comunității.

Prin fonduri directe de la Guvern, prin programul PNDL 2, în Dumbrăvița mai este în lucru un șantier de aducțiune de apă potabilă ce în luna decembrie era realizat în proporție de 60 la sută. Probabil că în trei, patru luni se va finaliza, aducând un spor de apă locuitorilor ce au adesea probleme cu presiunea la robinet.

De asemenea, se mai lucrează la un alt proiect prin AFIR ( în valoare de 1 milion de euro) pentru o stație de filtrare ce va îmbunătăți calitatea apei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Accident cu nouă victime! Trei autovehicule au fost implicate

Un accident a avut loc vineri seară pe centura Aradului. Un microbuz de transport persoane, o autoutilitară și o mașină s-au izbit.  ”În urma accidentului...

Un cap de tractor, mistuit de flăcări, pe Calea Aradului

Cabina unui autocamion a luat foc vineri în Calea Aradului, în timp ce se deplasa pe drum. La incendiu au intervenit patru mașini de...

Citește și :