Fondul Ştiinţescu Timişoara trage linie după prima ediţie

130

Fondul Ştiinţescu Timişoara, un atractiv program educaţional extra şcolar început anul acesta în judeţul Timiş, de către Fundația Comunitară Timișoara, a avut la prima ediţie cu peste 50% mai mulţi beneficiari – copii și tineri decât numărul estimat iniţial prin proiectele declarate câștigătoare și finanțate din Fondul Științescu.

Pentru a celebra implicarea copiilor, a mentorilor şi a tuturor celor care au sprijinit prima ediţie Ştiinţescu Timişoara, vineri, 23 Noiembrie 2018, la ora 13, la ExperimentariumTM va fi deschis Science Fair by Științescu Timișoara&CodeKids. Vor fi expuse lucrările realizate în cadrul proiectelor, iar echipele participante le vor prezenta.

Fondul Ştiinţescu își propune să facă ştiinţele mai atractive şi mai interesante pentru elevi și să formeze o comunitate locală de suporteri şi oameni de acţiune în domeniul educaţiei, contribuind astfel la educaţia bazată pe noutate, creativitate şi aptitudini. Programul este dezvoltat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România, cu sprijinul Romanian-American Foundation și se derulează, în prezent, prin fundațiile comunitare din Bacău, București , Brașov, Dâmbovița, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Prahova, Sibiu , Țara Făgărașului și Timișoara.

Din 2018, Fundaţia Comunitară Timişoara dezvoltă Fondul Ştiinţescu pentru educaţie STE@M (Ştiinţe, Tehnologie, Inginerie, Arte digitale şi Matematică), un program de finanţare pentru proiecte educaţionale dedicate copiilor şi tinerilor între 6-18 ani din judeţul Timiş. În primăvara acestui an, au fost depuse mai multe proiecte de acest fel, proiecte evaluate apoi de către o comisie externă. Activităţile au fost posibile datorită partenerului local Hamilton Central Europe şi susţinătorilor Ness Digital Engineering şi ZTE. În plus, Fondul Ştiinţescu Timişoara a beneficiat de suportul Romanian-American Foundation, care a dublat valoarea fondurilor mobilizate din comunitatea locală și a oferit sprijin financiar Fundației Comunitare Timișoara pentru derularea programului.

Din luna iunie, a început desfăşurarea a nouă proiecte inedite, cu variate activități în domeniile STE@M, între care ateliere de artă digitală, realitate virtuală și augmentată, print 3D, abordarea DIY în inginerie, programare în orașe mici și la sate și cum aplicăm în viața de zi cu zi lecții de la școală. De asemenea, la fel de inedită a fost și stârnirea curiozității copiilor în Piața Libertății, prin experimente în astronomie, fizică, chimie, matematică, electronică, telegrafie și robotică.

Între realizările copiilor şi tinerilor, ghidați de mentorii Științescu, remarcăm: 1 biciclu, 1 mașină de formula 1, 1 generator, 1 kart, 1 stand experimental automobile, 30 sculpturi printate 3D, 15 roboți, 15 console Atari Punk, 5 sculpturi modulare din materiale reciclate.
,,Modul în care a luat amploare Fondul Ştiinţescu ne-a surprins plăcut şi ne-a confirmat că elevii au un potenţial creator mare, sunt curioşi şi pot învăţa repede atunci când sunt lăsaţi să experimenteze. Părinţii au fost şi ei încântaţi, iar mentorii au reuşit să transmită pasiune şi să genereze entuziasm. Știm că este un program necesar în România și pentru următoarele ediții sperăm să atragem cât mai mulți susținători financiari, programul venind să satisfacă o nevoie uriașă și având, totodată, un potențial imens pentru comunitate și viitorul nostru comun”, a spus Daniela Chesaru, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Timişoara.

Bugetul total pentru aceste proiecte a fost de 225.000 de lei. Cele nouă proiecte au fost realizate cu sprijinul a 100 de mentori, cărora li s-au alăturat peste 100 de voluntari, care au oferit în total aproape 2200 de ore de voluntariat. Datorită lor au fost realizate: Makerspace@scoalababel, Aventuri în… picături – minilaborator Aquapic, Timisoara Science Festival, AUTO – școala proiectelor lui Științescu, Lapsus Laboratory, Tech Club, Bega – Blended, UNDE:: atelier de lumini și sunet, Copii și tineri din Timiș la MegaDojo 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.