După incendiul devastator de la Gărâna, nimeni nu credea că în nouă luni (exact atât cât îi trebuie unui copil să se nască!), totul va fi din nou cum a fost, ba chiar mai mult decât atât.
La scena din Poiana Lupului, reconstruită în intregime, au avut deja loc anul acesta celebrul Festival Internațional de Jazz, două weekend-uri cu concerte rock, Festivalul Wolf Blues, iar în acest final de săptămână va avea loc Festivalul de fusion și gospel Visions of Dreams, un new entry pentru scena gărâneză.
Gala Pro Bono Gărâna Folk – Răcoare și muzică în Poiana Lupului.
Însă vara de evenimente continuă cu cea mai mare ediție de până acum a Gărâna Folk Fest, care anul acesta va avea loc între 10 și 13 august.
21 de artiști și trupe, din elita folkului românesc, vor concerta PRO BONO, timp de patru zile, pe noua scenă.
A fost o mobilizare uimitoare de forțe a artiștilor care, de-a lungul anilor, au cântat folk la poalele munților Semenic.
Iată declarațiile câtorva dintre aceștia (mai multe pe site-ul www.progarana.org):
Ducu Bertzi: „Gărâna înseamnă o stare de spirit liber!”
La Gărâna oamenii se adună fiindcă se simt bine unii cu alții. Cunoscuți, necunoscuți, prieteni vechi și noi, toți urcă muntele la Gărâna. Îi adună o forță nevăzută într-o comuniune care rezistă și pe ploaie și pe vreme rea, sub semnul libertății de exprimare neîngrădită, cu bucuria reîntâlnirii. […]Dacă La Scena- Gărâna a fost gazdă minunată a muzicii folk, jazz, rock, acum artiștii sunt datori să fie alături de Gărâna și de oamenii minunați de acolo.”
Zoia Alecu: „Dragii mei prieteni, vă reamintesc despre cum a fost construit Ateneul român, prin deviza „Dați un leu pentru Ateneu!”. Astăzi, acolo la Ateneu au loc cele mai valoroase concerte datorită românilor cu inima bună. Așadar, eu cred în voi toți și sunt convinsă că împreună vom reuși să readucem muzica pe scena de la Gărâna. ”
Nicu Alifantis: […] Pentru ploaia și frigul din Poiana Lupului, pentru gulașul excepțional, pentru nopțile lungi și diminețile târzii, pentru tot ce ați făcut voi, Lora și Rudy Koertvelyessy, Gărâna Must Go On! Ne vedem pe 12 august 2017 să reconstruim împreună Gărâna!”
Loredana Körtvelyessy, organizatoarea evenimentului, a dezvăluit că vom avea parte și de două momente emoționante: unul dedicat lui Ioan Gyuri Pascu, susținut, vineri, de Teo Boar și altul în memoria lui Florian Pitiș, susținut de Mircea Vintilă, sâmbătă. Și anul acesta designerul Luciana Matei va fi prezentă cu o colecție special creată pentru festivalul de folk.
Loredana Körtvelyessy a ținut să mulțumescă tuturor artiștilor care vor fi prezenți, dar și tuturor celor care au ajutat, intr-un fel sau altu, la reconstrucția scenei. „Vorbele nu au puterea să exprime recunoștința noastră, față de această mobilizare de forțe. Nu găsesc cuvântul care să redea pe deplin emoția pe care o simțim vizavi de faptul că toată elita folkului românesc ( chiar și artiști care nu sunt pe afișul din acest an!) s-a mobilizat să ne fie alături, să ne susțină, și să pună, prin intermediul prestatiei lor, o cărămida sau chiar un zid întreg La Scena pentru noi. Ce recompensa poate fi mai mare pentru toți anii frumoși și trudiți de dinainte de incendiu? Desigur, vor mai fi trei, patru ani foarte grei, însă atunci când la tot pasul întâlnești cel puțin un om care crede în tine și luptă alături de tine, orice efort devine o joacă de copil, fiecare noapte nedormită devine o zi mai lungă, iar ră-sunetul Gărânei îți confirmă că ecourile se fac nu doar auzite, ci mișcă inimi care bat la unison cu a ta! E de datoria ta sa nu ii dezamăgești! E un sentiment care îți da aripi, energie și mai ales motivația să faci tot ce e omenește posibil să mergi mai departe! Am reușit datorită mesajelor de susținere, am reușit deoarece Dumnezeu ne-a scos în cale doar oameni care cred în noi, și care s-au implicat activ în a ne susține. Am reușit datorită echipei care, de la bucătar, la tehnician, nu s-a dat în lături nici de la lucrări de construcție și amenajare! Am reușit pentru că m-au bătut pe umăr bucuria și zâmbetele voastre adunate la fiecare eveniment petrecut aici. Mulțumesc și mă închin în fața a tot ceea ce am trăit de la
incendiu încoace! E o întâmplare din care am ieșit purificați! Pentru că nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici!”, a spus ea.
La fel ca și anul trecut, prețul biletului a rămas 50 lei pe seara. Două seri costă 90 lei, trei
130 lei, iar intrarea pentru toate cele patru seri este 175 lei.