Focus Norvegia la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!

54

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

Ca avanpremieră la Focusul Norvegia, Ceau, Cinema! a pregătit pentru 30 iunie o proiecţie specială cu filmul „Mi-e silă de mine” („Sick of Myself”, 2022), regizat de Kristoffer Borgli şi prezentat anul trecut în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes. Filmul are în prim-plan o tânără care îşi creează o nouă personalitate şi nu se dă în lături de la nimic pentru a atrage atenţia şi compasiunea celor din jur, atunci când cariera de artist a iubitului său, cu care este în competiţie, ia avânt. Proiecţia este organizată în parteneriat cu Cinema Victoria din Timişoara şi cu distribuitorul din România al filmului, CAY Films, iar biletele pot fi achiziţionate de pe Eventbook.

Festivalul se va deschide la 12 iulie cu un cineconcert în sala Capitol a Filarmonicii Banatul. Cunoscutul muzician timişorean Petre Ionuţescu va asigura live o coloană sonoră pe care a conceput-o special pentru filmul „Petrecerea de nuntă din Hardanger” („The Bridal Party in Hardanger”, 1926, regie Rasmus Breistein), considerat o capodoperă a cinematografiei norvegiene din perioada mută. Prezentat în versiune restaurată, filmul spune o poveste de iubire tragică, plasată într-un peisaj spectaculos cu munţi şi fiorduri.

Un alt mare film de patrimoniu inclus în focus şi prezentat de asemenea în versiune restaurată este „Fata nesupusă” („The Wayward Girl”, 1959), despre un tânăr cuplu de îndrăgostiţi care fug de lume şi îşi caută refugiul într-o cabană dintr-o pădure, unde relaţia lor este pusă la încercare de apariţia unui străin. Este ultimul lungmetraj al celei mai cunoscute regizoare norvegiene, Edith Carlmar, şi filmul care a lansat-o pe Liv Ullmann, aflată atunci la primul rol. La finalul proiecţiei, Kjell Runar Jenssen, expert în cadrul Cinematecii din Oslo, va susţine un masterclass despre cinematografia norvegiană.

La capitolul cinematografia recentă, secţiunea propune cinci filme, dintre care unul pentru copii, şi discuţii cu două cineaste invitate.
Tânăra regizoare Franciska Eliassen va veni la Ceau, Cinema! pentru a-şi prezenta debutul, „Ultima primăvară” („Sister, What Grows Where Land Is Sick?”, 2022), câştigător al unei menţiuni speciale în secţiunea Cineasti del presente a Festivalului de la Locarno. Filmul urmăreşte relaţia specială dintre două surori, într-o lume ameninţată de pericole.

O altă cineastă prezentă la Timişoara va fi Itonje Søimer Guttormsen. Filmul său de debut, „Gritt” (2021), are ca protagonistă o artistă care se află în căutarea unei viziuni artistice. Nedescurajată de lipsa de sprijin, ea se angajează într-o misiune de a îngropa capitalismul și patriarhatul.

În ultima seară de festival, pe 16 iulie, la Grădina de Vară Capitol, va fi proiectat „Munch” (2023, regie Henrik Martin Dahlsbakken), un puternic film biografic despre celebrul pictor Edvard Munch şi care a deschis ediţia din acest an a Festivalului de la Rotterdam.

Secţiunea cuprinde şi documentarul „Eclipsa” („The Eclipse”, 2022), al regizoarei sârbe Nataša Urban, stabilită de mai mulţi ani în Norvegia. Cineasta foloseşte ca metaforă eclipsa de soare din 1999 pentru a chestiona conştiinţa naţiunii sârbe cu privire la consecinţele alegerilor sale politice.
Focusul include şi un film pentru copii, „Surori: Vara în care ne-am descoperit superputerile” („Sisters: The Summer We Found Our Superpowers, 2020), de Arild Østin Ommundsen şi Silje Salomonsen. Două surori pornesc într-o călătorie epică prin sălbăticia norvegiană pentru a găsi ajutor pentru tatăl lor, care a căzut într-o crăpătură de munte.
Secţiunea este organizată în parteneriat cu Bergen International Film Festival (BIFF), cel mai mare festival de film din Norvegia, iniţiat în 2000.
Mai multe detalii pot fi găsite pe ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului.
Focusul Norvegia face parte din proiectul “Ne vedem la cinema?! – Rolul cinematografelor de artă şi al festivalurilor de film în epoca platformelor online”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran. Ediţia a zecea a festivalului se va desfăşura între 12 şi 16 iulie la Timişoara.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara–Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.


Sponsori: Vitas România, Groupama Asigurări.
Finanţat de: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Parteneri: Asociaţia Marele Ecran, Bergen International Film Festival (BIFF), Centrul Cultural German din Timişoara, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Centrul Ceh Bucureşti, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Francez din Bucureşti.

Cu sprijinul: Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cinema Victoria, Animest, Ibis Timisoara City Center, TAZZ, Faber, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Claudia Roşu.
Parteneri media: All about Romanian Cinema (AaRC), West City Radio, Ziarul Metropolis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.