1.2 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Focul Haric va ajunge peste câteva ore în toate casele, inclusiv din Banat! VIDEO

De mii de ani, de când omul a ajuns să se apropie de foc și să-i vadă beneficiile, acesta a exercitat o mare fascinație. E unul din cei mai vechi prieteni ai omului dar poate deveni și un dușman teribil dacă cineva nu-i dă cuvenita atenție. Oriunde este binevenit indiferent de climă. Fie încălzește, fie alungă vietățile nepoftite sau pur și simplu este tovaraș în serile de singurătate.

Lumina este forma cea mai esențializată a focului. Nu se pot închipui popoare sau seminții să nu ofere loc de cinste luminii. Este călăuză pe mare sau sub pământ ori la cititul unei cărti într-o seară liniștită.

În toate credințele lumii lumina este la loc de cinste așa cum merită. Toate religiile monoteiste au lumina la loul ei.

sfanta lumina

În tradiția iudeo-creștină focul și lumina au îndreptat oamenii catre sacru.
Focul Haric sau Lumina Sfântă este considerată de creștinii ortodocși a fi una din minunile care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Mare ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din 1106. Dar există consemnari ocazionale și mult înaintea acestui an. Ceremonia plină de mister este este transmisă în direct la multe televiziuni din Grecia, Rusia, Ucraina, România, Belarus, Bulgaria, Georgia, Cipru sau Liban și alte țări cu comunități majoritare creștin-ortodoxe.

sfanta lumina2

Sâmbătă, la prânz, „patriarhul grec, împreună cu soborul din jurul său înveșmântat în straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, mărșăluiesc în procesiune grandioasă și solemnă, și cântând imnuri, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt.”. Odată procesiunea încheiată, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, își dă jos robele și intră singur în mormânt. „Prelații armeni și copți rămân în anticameră, unde spun că ședea îngerul când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea” lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne miluiește” (Kyrie eleison în greacă) până când (după cum se crede) Lumina Sfântă coboară și aprinde candela „neadormită” de unde patriarhul aprinde peste 33 de lumânări legate împreună. Acest număr reprezintă anii petrecuți de Mântuitor printe semenii de pe pământ. În tot acest timp patriarhul este urmărit de prelații armeni și copți. Patriarhul iese apoi la iveală din încăperea mormântului și rostind rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări le împarte celor adunați acolo.

Cei necredincioși vorbesc despre o posibilă fraudă. Dar este destul de greu de crezut așa ceva. Totul se întâmplă sub atenta supraveghere a polițiștilor evrei și arabi care nu ar avea nici un motiv să nu demaște ceva în neregulă la o religie ce nu este întru totul pe placul lor.. De fapt chiar custodele cheilor de Sântul Mormânt este un membru de vază a comunității arabe-palestiniene pentru a nu lasă loc de neînțelegeri.

sfanta lumina4

Cei care au incercat la fata locului fenomenul sustin ca in primele minute focul nu are nici o materialitate și ca atare nu le arde părul, mâinile saufața.

Înainte de a intra în Mormântul Domnului, patriarhul este examinat de autoritățile israeliene pentru a se dovedi că nu poartă cu sine mijloace tehnice de aprindere a focului. În trecut patriarhul care săvârșea slujba era percheziționat de un soldat turc pentru a nu avea cu sine în Sfântul Mormânt o sursă de foc. Percheziționarea era una dură deoarece turcii nu credeau în minuni ci doreau ca lumânările să nu se aprindă pentru ca lumea să își piardă credința. Dupa ce asupra patriarhului nu s-a găsit o sursă de foc, iar el a ieșit din Mormânt cu lumânările aprinse, soldatul turc a căzut în genunchi și s-a convertit la creștinism.

Este interesant de pomenit faptul că până acum minunea Luminii nu a fost posibilă decât la credincioșii răsăriteni. Au fost încercări de-a lungul istoriei dar focul nu s-a aprins la clericii de alte rituri.

Și anul acesta, ca de mai mulți ani, Lumina Harică a pornit deja către România. De la aeroportul din București va porni în curând către toate mitropoliile si episcopiile țării astfel ca la miezul nopții să poată lua orice creștin Lumina sfântă să o ducă familiei.

1 COMENTARIU

  1. Excrocheria satanistilor bisericesti!

    „Minunea divina” 😉 cu „lumina sfântă” 😉 de la Ierusalim.
    Flacara se aprinde singura printr-o minune divina in fiecare an de Paste. (plagierede la dacii antici, din manuscrisele vechi confiscate de satanistii evreo-greci ai Vaticanului)
    Nu este nevoie de nimic mai mult decât un simplu praf de fosfor care ia foc atunci când intră în contact cu aerul umed.
    https://www.facebook.com/secol21/videos/795846067246274/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :