Fiscul își trimite oamenii peste tot! Valabil și pentru localitățile din Banat!

619

Introducerea impozitului diferențiat pe venitul global, va presupune ca fiecare român să apeleze la un consultant fiscal. Această măsură va fi aplicată începând cu 1 decembrie 2018, conform Programului de Guvernare și, în prima jumătatea anului viitor, după cum a declarat ministrul de Finanțe.

”Începând cu 2018, odată cu introducerea impozitului diferențiat pe venitul global (IVG), de 0%, respectiv 10%, anual, pentru fiecare gospodărie din România se va completa o declarație de venit global de către consultanții fiscali, în numele membrilor acelei gospodării. Această declarație de IVG va avea ca bază de plecare declarația de patrimoniu, care se va depune o singură dată, în același condiții precum declarația de venit global. Arondarea populației la consultanții fiscali va fi prin hotărâre de guvern, în urma dezbaterilor publice. Pe lângă rolul de a completa și depune declarațiile, consultantul fiscal va prelua și sarcina de a plăti toate taxele și impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliu său, către administrațiile și instituțiile publice centrale și locale’‘, este arătat în Programul de Guvernare.

Această masură va duce, în opinia Guvernului, la eliminarea ghișeelor pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice din România. Selectarea și pregătirea celor care doresc să devină consultanți fiscali se va face etapizat, până cel târziu la 1 decembrie 2018, atunci când, pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui astfel de consultant.

Viorel Ștefan, ministrul, de Finanțe a declarat ieri, după ședința de Guvern că: ”Este prea devreme să discutăm aceste aspecte. Deocamdată nu am făcut decât un draft pentru această lege, care nu a fost discutat nici cu comunitatea oamenilor de afaceri. De abia în prima jumătate a anului următor vine consultantul fiscal și îți întocmește dosarul. Dacă ai ținut bonuri de pe tot anul fiscal, el le pune acolo, le adaugă și, s-ar putea ca pe baza acestor bonuri să beneficiezi de o sumă cu titlu de deductibilitate de la calculul impozitului pe profit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.