Firmele din Timișoara trebuie să își vizeze acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale până în 28 februarie. Cei care nu vor respecta acest termen vor fi sanționați, atenționează Poliția Locală.
„Potrivit HCL 538/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de desfăşurare a activităţilor comerciale şi de prestări servicii pe raza Municipiului Timişoara acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale se vizează în mod obligatoriu până la data de 28 februarie a fiecărui an, pentru anul în curs. Nevizarea acordului corespunde cu lipsa acestuia și se sancționeaza cu amenzi între 500 și 2000 de lei. Taxa de viză se plăteşte la casieriile Primăriei Municipiului Timișoara sau prin ordin de plată în contul bugetului local, odată cu depunerea documentaţiei, operatorul economic neputându-se considera autorizat decât în momentul vizării acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale”, reamintește Poliția Locală.
Anul trecut, polițiștii locali au verificat sute de firme, iar 122 dintre acestea au fost sancționate. Și anul acesta vor fi efectuate verificări, motiv pentru care este recomandată intrarea în legalitate cât mai urgent posibil pentru a evita sancționarea.