Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul de construire a unei noi maternități în zona Balta Verde. Proiectul are autorizație de construire și documentația este pregătită pentru a fi lansată licitația de execuție. Valoarea cererii de finanțare este de 813 milioane de lei (TVA inclus), iar contractul de finanțare prevede o cotă de 95% fonduri europene și 5% bugetul local.
„Îndeplinim toate criteriile cerute de Ministerul Sănătății pentru a obține fonduri pentru construirea noii maternități. În plus, am depus cel mai matur proiect, practic suntem în faza în care putem începe construcția anul viitor și să-l finalizăm în 3 ani. Bineînțeles, cu condiția să primim banii. Nu mai avem nevoie de avize, autorizații, studii sau proiecte – le avem pe toate gata”, a spus primarul Dominic Fritz.
Noua maternitate va fi construită pe un amplasament pe str. Balta Verde, nr. 17 și va avea 236 de paturi aranjate în saloane de unu până la patru paturi per salon. Din numărul total, 14 paturi sunt dedicate pentru spitalizarea de zi, 18 paturi pentru ATI, 12 paturi la neonatologie și 10 paturi pentru terapie intensivă neonatală.
Spitalul va avea secție de obstetrică-ginecologie, împărțită în compartimente de obstetrică patologică, medicină materno-fetală, fertilizare in vitro și gineco-oncologie, secție de ATI, secție de neonatologie, secție de radiologie, bloc operator; bloc de nașteri, compartiment primiri urgențe. Sunt incluse, de asemenea, cabinete pentru consultații, farmacie, spații administrative, zonă academică. Maternitatea va deservi nu doar Timișoara, ci întreaga regiune, având centru de screening prenatal și centru de screening al cancerului genito-mamar.
Clădirea va avea parter, 5 etaje, dintre care unul retras, demisol și subsol. Vor fi amenajate 95 de locuri de parcare pentru pacienți și personal, atât la nivel, cât și la subsolul spitalului.