-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

Final teribil pentru o avocată în vârstă de 42 de ani. Se afla alături de gemenele sale în autoturismul scăpat de sub control

O avocată din municipiul Târgu Jiu, în vârstă de 42 de ani, a murit, astăzi, într-un accident rutier petrecut în localitatea Brăneşti.

Acesta se afla la volanul maşinii sale, în care se aflau şi fetele sale gemene de zece ani.

„În jurul orelor 16:30, ISU Gorj a fost solicitat sa intervină la gestionarea unei situaţii de urgentă generată de un accident rutier ( un autoturism a intrat intr-un cap de pod) pe raza comunei Brăneşti, sat Brăneşti. La fata locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni şi Detasamentul de Pompieri Tg-Jiu cu 2 autospeciale de intervenţie pentru descarcerare şi o ambulantă SMURD, precum şi echipaje din cadrul SAJ Gorj, care au constatat ca este vorba de 3 victime, o femeie de 42 de ani şi 2 fetiţe de 10 ani. Femeia se afla in maşina, încarcerată pe scaunul şoferului. Pompierii au reuşit sa extragă victima din maşina, au început manevrele de resuscitare, însă aceasta a decedat. Cele doua fete au fost transportate la UPU Craiova pentru investigaţii amănunţite de catre o ambulantă SAJ GORJ şi elicopterul SMURD Dolj, solicitat in sprijin“, au transmis reprezentanţii ISU Gorj.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Brănesti din direcţia municipiului Târgu Jiu către oraşul Filiaşi, a părăsit sensul mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Sursa: https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/avocata-targu-jiu-moarta-intr-un-accident-rutier-aflsa-masina-impreuna-fele-gemene-1_60cb83925163ec42712fb39d/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :