Mai multe filme şi ateliere pentru copii, care au ca temă principală educaţia ecologică, fac parte din programul ediţiei a noua a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.
Publicul tânăr va putea să vadă „Străjerii Deltei” (2021), un film românesc de aventuri realizat de Liviu Mărghidan. Mai mulţi copii îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric, aşa că acum copiii au o misiune importantă.
Ceau, Cinema! continuă şi în acest an parteneriatul de tradiţie cu Animest, care va prezenta, sub titlul „Prieteni vechi, prieteni noi”, o selecţie de 12 scurtmetraje de animaţie pentru copii proiectate în ultimii ani la Minimest, secţiunea dedicată publicului tânăr de la cunoscutul festival. Filmele sunt o invitaţie la îngrijirea naturii şi la găsirea de soluţii pentru a avea o planetă mai curată, dar şi la respect şi toleranţă faţă de cei din jur.
„Străjerii Deltei” şi selecţia de scurtmetraje Animest vor fi prezentate, de asemenea, şi pentru publicul tânăr din Gottlob, în cinematograful recondiţionat din comuna timişeană.
La Timişoara, copiii şi adolescenţii vor mai putea vedea documentarele despre natură „Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni” (2016) şi „Vecinii – un film despre conviețuirea cu urșii” (2022), realizate de Cristian Ilea. Operatorul şi regizorul timişorean va susţine totodată un atelier cu intrare liberă despre filmarea vieţii sălbatice.
În plus, copiii sunt invitaţi la o nouă ediţie a atelierului „Timişoara la cutie”. Cei mici vor avea ocazia să îşi construiască propriul cinematograf – macheta viitorului cinematograf recondiţionat Studio -, iar în a doua parte a atelierului vor desena afişe de film, sub îndrumarea ilustratorului de cărți pentru copii Dan Ungureanu.
Programul complet al ediţiei a noua este disponibil pe site-ul ceaucinema.ro şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale festivalului. Abonamentele şi biletele pot fi achiziţionate de pe iabilet.ro.
Proiecţiile Ceau, Cinema! vor avea loc la Cinema Victoria, Grădina de Vară şi Sala Capitol de la Filarmonica Banatul, Piaţa Traian şi Faber, dar şi în cinematograful din comuna Gottlob.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi Asociaţia Marele Ecran.
Finanţat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă TimCultura 2022.
Co-finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).