Un lungmetraj de ficţiune şi două documentare, precum şi opt scurtmetraje fac parte din secţiunea necompetiţională „Filme bănăţene” din cadrul celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc la Timişoara în perioada 17-21 iulie.
„Clara” (2023), realizat de regizorul timişorean Sabin Dorohoi şi cu o distribuţie în majoritate din Timişoara, în frunte cu actriţa Olga Török, va avea premiera în România la Ceau, Cinema! De asemenea, documentarele de lungmetraj „Apă şi talpă” (2024), realizat de Mircea Gherase şi Lucian Mircu, şi „Un mal rebel” (2024), regizat de Bogdan Puşlenghea, vor putea fi văzute în avanpremieră la festival. La ele se adaugă opt scurtmetraje realizate de cineaşti sau cu actori originari din Banat, ori filmate în zonă. Proiecţiile vor fi însoţite de discuţii cu echipele filmelor.
„Am încercat încă de la primele ediţii să-i încurajăm pe creatorii locali de film, arătându-le realizările la festival. Această secţiune, firavă la început, a devenit de-a lungul timpului tot mai consistentă. Dovadă e selecţia din acest an, când avem un număr record de filme bănăţene, ceea ce este extrem de îmbucurător. Suntem nerăbdători să le arătăm publicului şi să discutăm despre ele cu realizatorii lor”, spune directorul artistic al Ceau, Cinema!, criticul de film Ionuţ Mareş.
Co-producţie România-Germania, „Clara” este debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizorului timişorean Sabin Dorohoi, cunoscut până acum ca realizator de documentare. Filmul o are în prim-plan pe Clara (Olga Török), o profesoară româncă ce lucrează ca babysitter pentru o familie din Germania. Când fiul ei de acasă dispare, ea se întoarce în satul natal din România, unde trebuie să se confrunte cu eșecul ca mamă în încercarea de a deveni un părinte de încredere. „Clara” a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul de la Cottbus. La proiecţie vor fi prezenţi regizorul Sabin Dorohoi, actriţele Olga Török şi Claudia Ieremia, dar şi alţi membri ai echipei. Filmul este adus cu sprijinul Centrului Cultural German din Timişoara.
După „Superhombre” (2019), regizorii timişoreni Mircea Gherase şi Lucian Mircu revin în aceeaşi formulă cu un nou documentar, „Apă şi talpă”. Filmul îi urmăreşte pe Tibi Ușeriu, Corneliu Buliga, Eva Hochbauer, Toma Coconea și alți cinci alergători de anduranță, care pornesc din nord spre Dunăre, pe Via Transilvanica, cel mai lung și frumos traseu din România, recent amenajat. Proiecţia va fi urmată de o discuţie cu echipa filmului.
„Un mal rebel”, realizat de timişoreanul Bogdan Puşlenghea, îl are ca personaj central pe Doru Chirodea, cel mai necunoscut poet din Timişoara, a cărui activitate începe în Statele Unite, în a doua parte a anilor ’80. El devine cunoscut în unele cercuri underground, non-academice, în lumea de nişă a fanzinelor şi a revistelor literare independente. Reîntors în oraşul natal, face lansări periodice de carte, publicate în regim personal, prin baruri obscure și efemere, dar cu semnificație pentru o anumită boemă locală pe cale de dispariţie. Documentarul va fi proiectat în prezenţa echipei şi a protagonistului. Bogdan Puşlenghea a mai fost prezent la Ceau, Cinema! în 2021, cu documentarul „Swamp City”, realizat împreună cu Ovidiu Zimcea, de asemenea colaborator şi la noul film.
Secţiunea „Filme bănăţene” va mai cuprinde şi o proiecţie cu un calup de opt scurtmetraje, proiectate în premieră la Timişoara la Ceau, Cinema!, cu participarea unor membri ai echipelor.
Este vorba de „Perfect Two” (2022), care o are în distribuţie pe actriţa timişoreană Ioana Iacob, şi „Sentimental Stories” (2023, selectat la Festivalul de la Veneţia), ambele realizate de Xandra Popescu, artistă şi regizoare originară din Timişoara, dar stabilită de mai mulţi ani în Germania.
Actorul timişorean Ovidiu Mihăiţă are rolul central într-un nou scurtmetraj realizat de Ioachim Stroe, „Două vorbe, trei minciuni” (2023, nominalizat la Premiile Gopo), care nu putea lipsi din programul festivalului.
Cunoscutul regizor Adrian Sitaru a realizat un scurtmetraj hibrid filmat parţial la Timişoara, „Claudia (Working Title)” (2023), a cărui protagonistă, Claudia Maftei, este de asemenea timişoreană.
Ioan-Alexandru Sîrbu este un tânăr cineast născut în Timişoara şi care a studiat regia la Cluj-Napoca, unde a regizat scurtmetrajul studenţesc „Circ” (2023) şi a lucrat ca regizor secund la un alt scurtmetraj, „Aprindem o lumânare când se ia curentu`” (2023), semnat de Iriana Adnana. Ambele titluri au fost la rândul lor incluse în secţiunea „Filme bănăţene”.
Programul mai cuprinde animaţia „Mistreţul cu colţi de argint” (2024), realizată de George Sorinca, tânăr cineast din Arad, precum şi scurtmetrajul fantasy „Still Life” (2023), de Sami Al Mouallem, realizat în cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara.
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Sponsori: Groupama Asigurări, Vitas România.
Parteneri internaţionali: Festivalul de Film Tribute to a Vision (Slovenia şi Italia), Proiectul Floor Plan Croissant (Bulgaria).
Parteneri: Lipoplast, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Centrul Ceh Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Francez din Bucureşti.
Cu sprijinul: Asociaţia Marele Ecran, Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Cinema Timiş, Cinema Victoria, Arhiva de Filme din Ungaria, Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cărtureşti Timişoara, La Două Bufniţe, Cartea de Nisip, Animest, Ibis Timisoara City Center, Porsche Timişoara, Ovride, Faber, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), Social Fabrics Research Lab (FabLab), Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul UVT, Asociația Comunitatea GIS din Timișoara, F-Sides Cineclub, Eventbook, Auăleu, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Claudia Roşu.
Parteneri media: Gen, revistă, Zile şi nopţi, Films in Frame, West City Radio, În Bine, Tributary Stu, All about Romanian Cinema (AaRC).