Vagoanele din fotografie, încărcate cu fier vechi, reprezintă o „mină de aur” în special pentru familiile de rromi care locuiesc în cartierele reşiţene Muncitoresc, Lend, Marginea şi Dealul Mare. Împinşi de nevoia de a trăi şi a-şi hrăni familiile, oamenii îşi riscă integritatea corporală şi, uneori, libertatea, furând zilnic din vagoanele încărcate cu fier vechi, care tranzitează oraşul spre şi dinspre combinatul siderurgic al TMK. Jandarmii au tot prins în flagrant zeci de persoane, în special de etnie romă, care au recunoscut senine că fură pentru a putea trăi.
Povestea nu e nouă. În urmă cu câţiva ani, între aceşti romi şi agenţii firmei de securitate Bidepa, de la București, angajată la acel moment de conducerea Combinatului Siderurgic, s-a iscat un adevărat război, care s-a lăsat cu bătăi şi spitalizări. Se pare că s-a și exagerat atunci. Din relatările celor implicați, angajații companiei ar fi intrat și în casele oamenilor, rupându-i cu bătaia. A fost primul semnal că fenomenul ar trebui curmat. Alte voci susțineau, la acel moment, că totul e pentru eliminarea „concurenței”. Adică, îndepărtându-i pe romi, fierul vechi putea fi cărat „oficial” mai ușor.
Oamenii pândesc pur şi simplu garniturile cu fier vechi, care încetinesc în câteva locuri, se caţără pe ele, după care aruncă jos atât cât reuşesc, pe o distanţă de câteva zeci de metri. Dincolo însă de aspectul penal al problemei, există şi o latură socială, de care toată lumea se fereşte: aceşti oameni pur şi simplu nu au unde să lucreze. Nimeni nu-i angajează şi ei trebuie să trăiască din ceva. Degeaba se tot vorbeşte de ani de zile de programe de reintegrare socială a romilor, că toate milioanele de euro ce intră de la comunitate europeană se duc pe seminarii şi alte prostioare, din care nimeni nu se alege cu nimic. Realitatea cruntă e aceasta, din triajele Reşiţei, acolo unde se duce zilnic un război, când mai tăcut, când mai gălăgios, pentru supravieţuire. Același lucru se întâmplă la haldina de zgură a Reșiței, practic aproape un munte sau, dacă vreți, un deal, în care de ani de zile se scormonește după fier. Familii întregi își petrec acolo luni, ani din viața lor, săpând și căutând după deșeuri metalice. Nici cimitirele n-au scăpat de acest fenomen. Cruci de aluminiu sau din alte materiale, elemente funerare, ba chiar elicele puse la mormântul unui aviator căzut aici în cel de-al Doilea Război Mondial, au dispărut. Recent, autoritățile locale care au instalat o placă metalică pe primul pod sudat din România, se temeau că nu va avea viață prea lungă. De aceea preferaseră să folosească un material mai puțin lucitor.
Oricum ar fi, fierul vechi rămâne un fenomen greu de stăvilit. Numai că, dincolo de razii, de controale, de flagranturi sau amenzi, reinserția socială rămâne un deziderat cam îndepărtat, dar extrem de necesar.
Fura pe rupte,dar daca ar muncii pe rupte ar fi alta treaba, am cautat argat, munca nu e buna pentru ei, e mai usor sa furi. Chiar am vorbit cu 1 om „necajit” ca ii dau bani, lemne de foc daca aduna de prin padure mizerile ce se regasesc,a zis ca nu are timp, am mai vorbit cu 1 care a zis ca are handicap si nu poate muncii,dar arata sanatos tun, cat porcu de mare. Ma bucur ca noi astia platitorii de taxe intretinem putorile societatii, ca doar de aia nu muncesc, le ajunge socialul !. Toti urlati de comunism in jos si in sus dar acuma e comunismul adevarat !