Fetiță de un an și jumătate moartă într-un cumplit accident. Printre răniți se află și o tânără gravidă

3791

Accident devastator, luni dimineață pe DN 19, în jurul orei 10.25, la Diosig, județul Bihor. O fetiță în vârstă de un an și 6 luni a murit, iar alte 3 persoane sunt rănite după ce două mașini s-au ciocnit. Printre răniți se află și o tânără de aproximativ 20 de ani, însărcinată.

„Accidentul s-a produs pe DN 19, la ieşirea înspre Cadea, poliţiştii efectuează cercetări la locul evenimentului rutier”, a declarat pentru ebihoreanul.ro, Ioana Lascău, ofiţer de presă în cadrul Biroului de Presă a Poliţiei Bihor.

Din câte se pare, o autoutilitară a pătruns pe contrasens şi a intrat forntal într-un autoturism.

„Evenimentul rutier s-a soldat cu 4 victime. Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele medicale au procedat la acordarea primului ajutor persoanelor rănite, respectiv la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul unui copil în vârstă de 1 an şi 6 luni, o fetiţă. Din nefericire, însă, în cazul acesteia a fost declarat decesul”, a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost transportate la Unitatea de Primire a Spitalului Judeţean, pentru îngrijiri și investigaţii suplimentare.

O tânără de aproximativ 20 de ani, însărcinată, a fost intubată, o altă femeie, de aproximativ 50 de ani, avea contuzie toracică şi bărbatul avea fractură de membru superior stâng.

Potrivit Poliţiei Bihor, traficul în zonă este îngreunat. „Se circulă alternativ, pe o bandă”, a mai spus Ioana Lascău.

Purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roșca, a mai precizat că la faţa locului au fost mobilizate două echipaje pompieri militari din cadrul Staţiei Săcueni, cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă de tip B2, cu paramedici, echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

sursă: ebihoreanul.ro
foto: InfoTrafic jud. Bihor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.