Fetiţă de 11 ani rănită grav după ce a căzut şi o bară din fier i-a străpuns piciorul

1739
elicopter smurd

Elicopterul SMURD a fost solicitat, vineri, pentru preluarea unei fetiţe de 11 ani, din Dâmboviţa, care s-a împiedicat în timp ce se juca în curte şi a căzut cu piciorul într-un fier beton, copila fiind rănită grav.

Potrivit ISU Dâmboviţa, pompierii de la Detaşamentul Titu au intervenit în satul Merişu din comuna Costeşti Vale, pentru îndepărtarea şi tăierea unui fier beton intrat în piciorul unei fetiţe de 11 ani.
„Minora a fost preluată de echipajul de ambulanţă SAJ şi transportată în oraşul Titu, de unde a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi dusă la un spital din Capitală”, arată sursa citată.

Primele informaţii arată căn fetiţa se juca în curte cu un căţel şi la un moment dat s-a împiedicat şi a căzut peste bara de fier beton care i-a străpuns piciorul.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.