Era într-o vară, când povestea imposibil de uitat a avut loc. Își amintea perfect că soarele ardea puternic, dar pentru că satul era străjuit de o salbă de munți, care până la sfârșitul lunii mai aveau încă o pojghiță fină de zăpadă pe crestele lor, căldura era suportabilă.
În ziua respectivă, localitatea părea părăsită, sătenii fiind, mai toți, plecați la munca câmpului. Doar lumina orbitoare din miezul zilei era cel mai greu de suportat, fie și pentru ochii ei, ochii unei fetițe care peste câteva zile urma să împlinească 14 ani.
Venise și în acel an în satul unde locuiau bunicii dinspre mamă, așa cum o făcea în fiecare vacanță de vară, cu sufletul copleșit de bucurie că obținuse din nou premiul întâi la școala din marele oraș din câmpie, acolo unde locuia impreună cu părinții.
Cuprinsă de o undă de emoție, chiar și acum, la peste 20 de ani de atunci, memoria ei îi ,,vorbea” practic, cu ajutorul vocii tatălui, care – își reaminti perfect – după un sărut tandru pe frunte, îi spuse că e cât se poate de mândru de realizările sale.
Tatăl ei nu vorbea niciodată foarte mult, nici măcar cu ea, de vină fiind, pesemne, cel puțin așa credea, formația lui de pilot de avioane militare. Faptul că îl vedea mereu îmbrăcat în uniforma albastră de pilot, o făcea și pe ea extrem de mândră de el.
Se trezi cu un zâmbet pe față, amintindu-și că, pe vremea când era la liceu, pe ușa clasei intrase pe neașteptate, îmbrăcat în uniforma respectivă.
Chipurile tuturor colegelor ei se fixaseră, brusc, încremenite parcă, pe silueta impecabilă a vizitatorului neașteptat, neștiind cine era personajul atât de chipeș, care le trecea pragul clasei.
Apoi, după ce a venit spre ea, îmbrățișând-o, au înțeles despre cine e vorba, cine era bărbatul acela aproape perfect, în ochii lor, de puștoaice de aproape 17 ani.
Multă vreme nu o slăbiseră cu întrebări și alte insinuări de adolescente pe cale să devină, peste ceva vreme, femei în toată regula. Aluzii aparent nevinovate despre ce face tatăl său în timpul liber, când mai are de gând să vină la școală sau dacă ar fi de acord să le plimbe măcar o dată cu avionul și pe ele!
Ea însă știa că acesta nu putea fi decât eroul ei și, eventual, al mamei sale, despre care aflase cât de mult îl iubește.
Dar mai știa și acel secret teribil pe care doar trei persoane nu-l vor putea uita vreodată. Și care o lega de tatăl ei precum un legământ sacru.
Totul avea legatură cu ziua aceea fierbinte din vara când urma să împlinească 14 ani și pe care și o aminti la fel de apăsător și în clipa respectivă, după peste 20 de ani scurși de atunci.
Intrase în casa bunicilor, care plecaseră de dimineață la holda de grâu de la marginea satului, și tocmai se întinsese pe canapeaua din camera ei, cu gândul să citească una din cărție aduse de acasă. Auzi doar un foșnet scurt al ușii pe jumătate deschise, de la intrarea în locuință și-și închipui că se întoarseră bătrânii acasă. Ochii ei însă se colorară dintr-o dată din albastru marin în ceva întunecos precum smoala când văzu chipul bărbatului necunoscut aflat la câțiva pași de patul în care se așezase cu câteva minute în urmă. I se păru că-l mai văzuse undeva pe acesta, un bărbat masiv, trecut binișor de 30 de ani, dar din cauza spaimei care o cuprinse în acele clipe, nu reușise să-l identifice.
Intui, apoi, că se află într-un mare pericol chiar dacă bărbatul străin se holba doar la ea, fară să-i spună un cuvânt. Si-a dat seama că unica ei speranță să scape nevătămată de pe urma acestei situații înăbușitoare era aceea să-l facă pe intrus să se teamă, la rândul lui, de ea.
A început să-i vorbească într-un fel de care nu s-ar fi crezut niciodată în stare până atunci, șuierându-i individului cuvintele direct în față, cu fermitate nefirească pentru un copil.
,,Să nu cumva să mă atingi, voi striga atât de tare că mă va auzi și tata, de acasă! Plus că, bunicii vor veni peste câteva minute de la câmp, le-am pregătit masa, iar ei știu asta. Așa că, te rog să pleci imediat, e unica ta șansă să scapi de pușcărie” se auzi strigându-i bărbatului de-a dreptul diform dinaintea ei, în comparație cu silueta de o fragilitate aproape dureroasă a fetei.
Vreme de alte minute bune, care i se păruseră lungi precum viața de apoi, nu se mai întâmplă nimic notabil, matahala părând uluită de reacția ei neașteptat de curajoasă. Doar ochii bărbatului luceau monstruos, precum ai unui animal de pradă, sedat de frumusețea și delicatețea victimei sale.
Simți doar răsuflarea tot mai apropiată de trup a bărbatului și abia atunci, părăsită pentru prima oară de speranță, închise ochii și începuse să se roage în gând!
Își închipuise că a leșinat de spaimă, în clipa în care a simțit cum brațele oțelite ale animalului îi strivesc propriile mâini și aștepta ca sfârșitul să vină cât mai repede.
Mai auzi doar scrâșnetul ușii de la intrare, și apoi realiză cum viața i se strecoară din corp.
Când se trezi din nou, ochii ei azurii întâlniră chipul frumos și trupul puternic al tatălui său, pe care îl auzi șoptindu-i doar : ,,Ai scăpat fetițo, am ajuns la timp, trebuie doar să uiți tot ce s-a întâmplat, vom avea noi grijă, mama ta și cu mine, de asta, nu-ți face nicio grijă.
De acum, îți promit că nimic rău nu ți se va mai întâmpla vreodată”.
În momentul acela închise ochii și adormi adânc, convinsă că trupul ei ostenit ajunsese în brațele cele mai sigure de pe această lume.