2.1 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Festivalul Tocăniței, Dumbrăvița, 22 iulie 2023

Iubitorii de preparate la ceaun sunt așteptați sâmbătă, 22 iulie, la Festivalului Tocăniței din Dumbrăvița. Ajuns la cea de-a noua ediție, evenimentul vine în acest an cu noutăți și două zone de desfășurare. Comercianții vor încinge focul sub ceaune încă de dimineață, iar în partea a doua a zilei bucătarii amatori din comunitate își putea demonstra talentul gastronomic în fața juriului, care va alege cel mai bun preparat, cea mai bună mâncare cu vită sau cea mai picantă tocăniță,

Festivalul se desfășoară, ca în fiecare an, în Parcul Central din Dumbrăvița, unde sunt pregătite și activități pentru copii, muzică, o zonă de relaxare și multe surprize.

Festivalul Tocăniței este organizat de Dumbrăvița TV, în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara prin Akademika Market, cu sprijinul Primăriei Comunei Dumbrăvița și a Consiliului Local Dumbrăvița.

Program:

– ora 17:00 – DJ

– ora 19:00 – Show culinar cu chefi de la Restaurant Merlot

– ora 19:30 – Premierea

– ora 20:00 – Muzică live cu Euphoria cover band

– ora 21:00 – Muzică live cu The Rhythm Architects

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Elevele unui liceu de prestigiu, hărțuite online mai bine de un an! Agresorul nu se mai duce la școală

Un scandal a avut loc recent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Un tânăr de 17 ani a folosit un soft AI pentru...

Nou laborator de robotică la Facultatea de Matematică și Informatică

La UVT a fost inaugurat noul Laborator de Robotică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, un spațiu educațional care oferă noi oportunități de...

Citește și :