Simultan 2017 este festivalul care prezintă cele mai inovative și mai provocatoare 83 de lucrări de artă video, selectate dintr-un număr total de 590 de lucrări video propuse de artiști din întreaga lume. Secțiunea de live performance-uri audio-vizuale și concerte de muzică experimentală aduce pe scenă Teatrului Național artiști de renume internațional ca Atsuiro Ito, de origine japoneză, cu un performance mai mult decât spectaculos, Tara Transitory, un artist transgender din Singapore care revine pentru a doua oară la Simultan cu performance-ul One Nation Man. Proiectul artistic PFA Orchestra: Diana Miron (vioră, voce); Bogdana Dima (pian), Andreea Tincea (voce), Laurenţiu Coţac (contrabas), Zachary Rowden (contrabas), Dan Michiu Dinescu (chitară electrică), Cătălin Matei/Sillyconductor (electronice), Daniel Stanciu/Minus (electronice) și Iancu Dumitrescu (dirijor/compozitor) este una dintre cele mai efervescente colaborări între „research și development de muzică la modul para-academic şi aplicat-independent”, după cum menționează și artiștii pe pagina lor de Facebook. Artistul de origine maghiară Szabolcs Veres înregistrează sunetele ambientale și le procesează într-un set care devine structura de rezistență a căutărilor sale auditive. Franck Vigroux (audio) & Kurt d’Haeseleer (video) fac parte din proiectul Centaure, care propune o călătorie postdigitală într-un viitor distopic, asemeni unui „safari” virtual într-un univers deconstruit. Toate concertele vor avea loc în Sala 2 a Teatrului Național Timișoara, partener al celei de-a XII ediţii a festivalului Simultan.
În cadrul celei de-a XII-a ediții, Asociația Simultan în parteneriat cu Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, aduce în orașul de pe Bega o conferință europeană care reunește practicieni și profesioniști, reprezentanți a zece instituții importante de artă media din Europa (Horea Avram [RO] – moderator, Tere Badia [ES] / Hangar.org, Martin Bricelj Baraga [SL] / MOTA Museum, Mihai Dragan [RO] / Plan Zero, Kurt d’Haeseleer [BE] / Werktank, Philippe Franck [BE] / Transcultures / CitySonic, Simon de Koning [DE/NL] / Solo Music Gallery, Daniele Penna [IT] / AVnode / LPM, Anamaria Pravicencu & Octav Avramescu [RO] / Sâmbăta Sonoră, Florian Weigl [NL], Olof van Winden [NL] / TodaysArt).
Evenimentul are loc în 4-5 octombrie, zilnic între orele 15-18. FrameWork – Networking Event își propune să faciliteze construcția pe termen lung a unei platforme pentru dezvoltarea artei media și altor domenii trans-disciplinare, Conferința urmărește creșterea capacităților operatorilor culturali locali și conectarea la noi subiecte sau practici artistice în scopul creării unor serii de activități colaborative și de co-producție începând cu anul 2018, la Timisoara.
Această conferință, coordonată de Simultan Festival, face parte din programul Xtention – o inițiativă a Timișoara 2021 de extindere spre un public nou.
Expoziția SOUNDINGS este un alt element surpriză pentru publicul festivalului Simultan. Evenimentul îi aduce la un loc pe artiștii Ricky Van Broekhoven [NL] – Sonoscope – o instalație media interactivă bazată pe undele sonore ascunse, Klaas Hübner [DE] – Extended Pick-up care explorează toate sunetele produse de dispozitivele electronice folosite în viața de zi și recompune totul într-o nouă secvență sonoră, Sillyconductor [RO] cu proiectul 100 Catronoame, care folosește o instalație construită din 100 de metronoame sub forma cunoscutelor jucăriilor maneki neko (pisicile aducătoare de noroc) din Japonia pentru a crea varianta modernă a “Poème Symphonique” a lui Gyorgy Ligeti.
Ediția a XII-a a festivalului se va încheia cu un party de neratat marca Corp (Chlorys & Admina), un proiect/platformă dezvoltat ca și manifest feminist, susținut în spațiul cultural Aethernativ.
PROGRAM FESTIVAL
Marți, 3 Octombrie
Teatrul Național Timișoara Sala 2
19:00 Deschidere Possible Futures
19:15 Proiecții video
20:00 Concerte/Live
KLAAS HÜBNER & IOANA VREME MOSER [DE/RO]
ATSUIRO ITO [JP]
TARA TRANSITORY [SG]
Miercuri, 4 Octombrie
Mansarda Bastion Theresia
14:30 Deschidere expoziție SOUNDING
15:00-18:00 Conferință FRAME[work]
18:00 Performance LALA MISOSNIKY [RO]
19:30-20:30 Proiecții video
Joi, 5 Octombrie
Mansarda Bastion Theresia
12:00-19:00 Expoziție SOUNDING/ Artiști: Ricky Van Broekhoven [NL], Klaas Hübner [DE], Sillyconductor [RO]
15:00-18:00 Conferință FRAME[work]
18:00 Performance HER VOICE [RO]
18:30 Performance UNFOLD MOTION & MARIUS NESVEDA [RO]
Teatrul Național Timișoara Sala 2
19:00 Proiecții video
20:00 Concerte/Live
JD ZAZIE [IT/DE]
DEREK HOLZER [USA]
NAVA SPAȚIALĂ [RO]
Vineri, 6 Octombrie
Mansarda Bastion Theresia
12:00-19:00 Expoziție SOUNDING/ Artiști: Ricky Van Broekhoven [NL], Klaas Hübner [DE], Sillyconductor [RO]
17:00-18:00 Proiecții video
Teatrul Național Timișoara Sala 2
19:00 Proiecții video
20:00 Concerte/Live
SZABOLCS VERES [HU]
PFA ORCHESTRA [RO]
RYAN JORDAN [UK]
Aethernativ
22:00 NAVA SPAȚIALĂ djs [RO] – after-party
Sâmbătă, 7 Octombrie
Plan Zero
11:00-18:00 WORKSHOP: Engram Extraction cu Ryan Jordan [UK]
Mansarda Bastion Theresia
12:00-19:00 Expoziție SOUNDING/ Artiști: Ricky Van Broekhoven [NL], Klaas Hübner [DE], Sillyconductor [RO]
17:00-18:00 Proiecții video
Teatrul Național Timișoara Sala 2
19:00 Proiecții video
20:00 Concerte/Live
AND THEN THIS [RO]
PAREIDOLIA [DE]
FRANCK VIGROUX & KURT d’HAESELEER [FR/BE]
Aethernativ
22:00 CORP. (Admina + Chlorys) djs [RO] – after-party