Festivalul Plai, la ediție aniversară

100

Ne apropiem de o nouă ediție PLAI, o ediție aniversară care vă va plimba prin diferite colțuri ale lumii, în care veți experimenta și veți descoperi multe activități noi. În cele trei zile de festival vor fi 11 concerte world music, proiecții de filme, expoziții, foodcourt și peste 60 de activități menite să nască pasiuni.

”Cunoaștem valoarea și potențialul Muzeului Satului Bănățean, iar anul acesta ne dorim să aducem la lumină o parte mai puțin vizitată a sa. Cea de-a 14 a ediție ne va găsi într-un nou cadru în incinta muzeului, un spațiu pe care ne dorim să îl explorăm și descoperim alături de participanți”, transmit organizatorii.

13 – 15 Septembrie, în ograda Muzeului Satului Bănățean, Festivalul PLAI va aduna peste 50 de prieteni cu proiecte noi și vechi. Adulții și copiii se vor juca, vor picta și desena, vor povesti, vor citi și asculta povești tradiționale japoneze, se vor relaxa cu yoga și mindfulness, vor învăța să facă fotografii frumoase cu telefonul. Se vor lăsa purtați pe ritmuri pe timp de zi alături de DJ locali sau vor lua parte la sesiuni de muzică improvizată, vor pătrunde cu grijă în tainele universului înstelat, alături de Societatea Română pentru Astronomie Culturală care ne va călăuzi pas cu pas printre stele, planete și meteoriți. Ateliere de inginerie genetică, de ilustrație, de cioplit în lemn, de făcut coronițe din flori, de făcut cosmetice naturale, introducere către primii pași de kizomba. Degustări de vin, cafea și ciocolată, mâncare tradițională arabă și din Afganistan, alături de migranți și refugiați stabiliți în Timișoara, dar și posibilitatea de a avea o experiență de fine dining în curtea unei case din cadrul muzeului.

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale. Ei conectează și susțin comunități de Changemakers pentru a crește impactul soluțiilor în depășirea problemelor sistemice. La festival vom vorbi despre abilitățile necesare de care orice tânăr are nevoie pentru a ajuta la rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea: empatia, lucrul în echipă, leadership colaborativ și rezolvarea creativă a problemelor.

În “Hambarul cu jocuri video” nostalgicii se pot juca pe console retro, arcade, unde le va sta la dispoziție și un Tetris uriaș, iar pentru cei care preferă mișcarea, vor avea de ales între handball, frisbee, badminton, ping pong și fotbal American.
“Întreabă psihoterapeutul” este un proiect dezvoltat alături de Ancuța Coman, pentru cei care s-au întrebat vreodată cum este să stai de vorbă cu un psihoterapeut, în cele trei zile de festival timp de 10 minute pot povesti despre ei, Ancuța va răspunde la curiozitățile pe care le au, iar tot ce discută rămâne între ei.

Astfel anul acesta Festivalul PLAI aduce aproape parteneri dragi: Asociația Little People, Prin Banat, Ceva de Spus, ROvinHUd, Ashoka, Teatrul Maghiar Csik Gergely si Asociatia ProTeszt, Centrul Cultural German, 89ers, Identity.Education, Serviciul de Ajutor Maltez, Penitenciarul Timișoara, Azvîrlirea, BicicleTeme, SCM Poli, Societatea Română pentru Astronomie Culturală, Noni Groove, Twisted Blue, Yoga Atelier TM, Ovidiu Zimcea, Petalele Păcii, Olga Torok, Strong Romanian Athletes, Sasa Bodeanu, Centrul Cultural German Timișoara, Escape Room Arad, Melopolis, Atelierul Doamnei P, Livia Coloji, Doda, Tea Moț Fashion, Ovidiu Zimcea, AB Clockwork, Facultatea de Horticultură și Silvicultură, Plante de aer by Lady and me, Dan Ungureanu, Institutul Francez Timișoara, Lorena Dumitrașcu, Ancuța Coman, Teatrul Portabil Timișoara, Salsa with Attitude, Penitenciarul Timișoara, CRIES, Typica, Timișoara Refugee Art Festival, Bereta, Scârtz, D’arc și Ioan Bebeșelea,

PROGRAM muzical Festivalul PLAI 2019:

Vineri 13.09

19:00 Sonido Tupinamba
20:30 Nubyan Twist
22:00 Bebel Gilberto
23:45 Panjabi MC

Sâmbătă 14.09

19:00 Balkan Taksim
20:30 Amira Kheir
22:00 Red Baraat
23:45 Bosq

Duminică 15.09

19:00 47Soul
20:30 Orange Blossom
22:00 Gili Yalo

/// GENERALE

Abonamentul Festivalului PLAI poate fi achiziționat la prețul de 98 de lei, online pe www.plai.ro, şi fizic de la librăriile Cărtureşti. În perioada festivalului valoarea abonamentului va fi de 118 lei, iar biletele pentru o zi de festival vor putea fi achiziționate la 78 lei.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.plai.ro. și https://www.facebook.com/PLAIFestival/

Festivalul PLAI 2019 este organizat de voluntarii Centrului Cultural PLAI din Timişoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.
Co-finanţator: Consiliul Judeţean Timiş

Partener: Flex
Inspirat de: Unicredit Bank
Mașina oficială: Mercedes Benz prin Casa Auto Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.