0.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Fermierii timișeni vor afla totul despre cum vor primi fonduri pentru agricultură-VIDEO

Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș a început deja Campania de primăvară. Este vorba de un ciclu amplu de seminarii și întâlniri cu toți cei interesați de noile reglementări ce au apărut în acest inceput de an. Marți 28 februarie sunt invitați specialiștii a două organisme care se ocupă cu plata către cei îndreptățiți din mediul agricol, cu diferitele sume de bani care le sunt atribuite fermierilor.

Personalul din conducerea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale și cei de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vor sta la dispoziția celor care vor să știe cum se întocmește corect cererea unică de ajutoare pentru agricultură și vor explica în cadrul seminarului cine poate primi ajutoarele financiare și in ce conditii.

seminar cciat bani agricultura (5)

Începând cu ora 10 00 , în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, va avea loc conferința de informare privind:
Oportunităţi de finanţare în cadrul PNDR 2014 – 2020
Campania de primire cerere unică. Plăţi directe 2017

Vor fi prezente și instituţii financiare care și-au manifestat interesul de a sprijini potenţialii beneficiari în accesarea fondurilor publice nerambursabile și care vor răspunde punctual la eventualele întrebări.

seminar cciat bani agricultura (3)

AFIR – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 cuprinde următoaele măsuri principale:
– sM4.1 – „Investiții în exploatații agricole”;
– sM4.1a – „Investiții în exploatații pomicole”;
– sM4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”;
– sM4.2a – „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”;
– sM6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”;
– sM6.2 – „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”;
– sM6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”;
– sM6.4 – „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”;
– sM7.2 – „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”;
– sM9.1 – „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”.

Și cei de la APIA pornesc Campania de primire cerere unică. Plăţi directe 2017 Produse bancare specifice companiilor ce accesează fonduri europene.
Participarea fermierilor și a altor personae intresate este gratuită.

Florin Faur director APIA a precizează că se vor face echipe care vor pleca pe teren în comunele unde există interes pentru finanțare pentru a rezolva pe loc problemele ce pot să apară. Se vor face invitații scrise și chiar în unele cazuri se vor dubla prin telefon pentru toți fermierii inregistrați pentru a veni cu cererile unice intocmite corect. Din luna martie se începe și vizarea carnetelor de rentieri pentru cei ce au peste 62 de ani și au teren dat în arendă. Campania se va întinde din 1 martie până la finalul lunii august.

O măsură bine venită este și cea legată de terenurile care se vor împăduri. Aici în funcție de mai mulți factori sumele primite pot să se ridice până la 15 000 de euro pe hectar. Este de remarcat că de-a lungul anilor cuantumul european din sume a tot crescut. Ideal ar fi ca în câțiva ani să se ajungă la 95 la sută bani de la Uniune din totalul sumelor platite pentru agricultură.

Iulian Bucătaru de la AFIR, la rândul său a scos în evidență cele mai atractive măsuri de finanțare. Acestea sunt mai ales măsura 6.1 pentru tinerii fermieri și măsura 6.3 pentru spijinul forfetar pentru fermele mici și cele de la măsura 6.4 pentru dezvoltarea de activități neagricole.

În Timiș s-au plătit până în prezent în jur de nouă milioane de euro pentru cele 266 de contracte semnate. Cifra reprezintă cam 40 de procente din totalul pentru Regiune de dezvoltare Vest. Și județul Arad stă destul de bine la acest capitol, însă Hunedoara și Caraș-Severin, din cauza suprafețelor agricole mai mici, au o pondere mult mai scăzută.
Informații suplimentare la tel. 0372.185.246, e-mail: cpop@cciat.ro, Claudia Pop – referent specialitate DRE.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :