Fermierii din vestul țării riscă să rămână fără subvențiile de la APIA

133

Proprietarii de terenuri care incendiază miriștile și pajiștile cu scopul de a le curăţa ar putea rămâne fără subvenții. La fel vor fi penalizați și proprietarii ale căror terenuri au fost incendiate fără voia lor, prin extinderea focului de la alte parcele, dar care nu anunță incendiul în 48 de ore la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Hunedoara. Anunţul vine după ce ce, în ultimele patru zile, pompierii au stins câteva zeci de incendii de vegetație uscată în care au fost arse aproape 170 de hectare de teren.

Dacă sunt prinși, fermierii vor putea fi sancționați prin reducerea sumelor autorizate la plată sau chiar excluși de la plata sprijinului financiar pentru anul în curs. Mai mult decat atât „având în vedere apariția frecventă în această perioadă de astfel de cazuri, APIA și Garda de Mediu vor întreprinde controale pe raza întregului județ în vederea identificării și sancționării celor vinovați. APIA va executa controale inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Pentru e evita riscul de a fi penalizați, fermierii care nu au dat foc terenurilor, dar ale căror terenuri au ars din cauza parcelelor învecinate trebuie să ne anunțe în termen de 48 de ore de la incendiere și să se prezinte la noi cu copia și numărul de înregistrare al sesizării făcute în prealabil la poliție. Dar mulți dintre fermieri nu vin și incendierile respective rămân cu autor necunoscut”, declară Marcel Socol, director al APIA Hunedoara.

Pentru a preîntâmpina incendierile și ISU Hunedoara va organiza patrule care vor identifica persoanele care utilizează flacăra deschisă pentru curățarea terenurilor. Persoanele fizice care curăță terenurile prin incendiere, fără acceptul ISU și al Gărzii de Mediu, riscă să primească o amendă din partea ISU Hunedoara al cărei cuantum este cuprins între 3.000 și 6.000 de lei, în timp ce persoanele juridice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 25.000 și 50.000 de lei.

sursa – glasul-hd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.