4.1 C
Timișoara
marți 8 aprilie 2025

Fermierii din Serbia își vor vinde produsele în Timișoara. Care sunt locurile unde vor putea fi comercializate mărfurile

Fermierii sârbi își vor vinde produsele în magazinele din vestul tarii, într-o premieră pentru comerțul din cele două țări.

Ambasadorul Serbiei în România, Stefan Tomašević, a anunțat inițiativa în presa sârbă, citată de Rador. Stefan Tomašević a spus că anterior au existat încercări individuale de cooperare pentru a introduce produsele sârbești pe piața românească, dar totul a fost pe termen scurt.

Clienții din România vor putea cumpăra dulciuri sârbești, condimente, vinuri, carne conservată și conserve, precum și alte produse, în lanțul Remarkt care funcționează la Oradea, la Arad, precum și în piețe mai mici în Timișoara, în zona în care gravitează populația sârbă.

Ambasadorul sârb a mai declarat că așteaptă desfacerea produselor sârbești, care vor fi pe rafturi până la Paște.

”Vom avea o promoție la Arad la sfârșitul lunii aprilie, înainte de Paște, și ne așteptăm ca după aceea să înceapă cooperarea și cu alți producători sârbi”, a mai spus Tomašević.

Sursa: www.radiotimisoara.ro/

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Restricții de circulație în vedere realizării de lucrări la branșamentele de gaz

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de mieruri, 9.04.2025, în...

Ultima etapă a Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” ediția a XVIII-a 2025 se desfășoară la Deta

În acest sfârșit de săptămână se încheie competiția care a adunat în circuitul său 54 de localități din județul Timiș, zeci de expoziții de...

Citește și :