Pe individ îl chema Guy Montag, iar omul avea în bătaia preocupărilor sale arderea cărților. Sigur, povestea spune că toată treaba asta minunată urma să aibă loc cândva, în viitor, iar îndeletnicirea de bază a lui Guy, ca vrednic pompier ce era, consta în prepararea temperaturii potrivite pentru autodafé. Adică 451 de grade Fahrenheit, temperatura propice arderii oricărei cărți de pe lumea aceasta. Logica era simplă, ca pentru toate lucrurile pentru care nu-ți trebuie vreo minimă calificare. Fără cărți, fără opere de artă, fără să te mai obosești să mergi la teatru, mintea devine netedă precum scândura abia ieșită din rindea. „Gândim la fel, iubim la fel”, totul fără niciun efort suplimentar, parcă așa sună titlul unei melodii, prizată la maximum de adolescenții actuali! La ce bun să mai memorezi ceva subtil ori, și mai și, ceva profund de prin vreo mare carte de literatură, câtă vreme sare rapid Google și te ajută să devii deștept într-o clipă. De ce-ar mai trebui să dialoghezi cu vreun prieten, întâmplător, oleacă mai școlit decât tine, privindu-l în ochi și deslușindu-i, astfel, sentimentele, trăirile, gesturile, când Facebook îți deschide, virtual, toate porțile comunicării de la distanță.
Distanță socială, monșer, se înțelege…
Așa și cu școala ar putea să stea lucrurile, destul de curând, dacă blestematul de Covid-19 va continua să ne mai răvășească viețile încă ceva vreme de azi înainte.
În primul rând, într-o țară, într-un stat, mai bine spus, precum al nostru, unde nimeni nu știe nimic limpede, niciodată. Unde totul — prin urmare, viața propriu-zisă — stă sub amenințarea „nimicului de temut”, vorba unui personaj dintr-un roman scris de Julian Barnes.
Parodia greu de înghițit, care se petrece zilnic sub ochii noștri, pe marginea subiectului „începem, când, cum, dar mai ales dacă va fi posibil, școala”, sub partitura doamnei Anisie, seamănă izbitor cu cele 1001 de nopți de prostie nesfârșită! Totul stă sub semnul improvizației absolute, iar dacă te pune Sfântul Sisoe să întrebi vreo autoritate a statului din domeniu dacă chiar suntem pregătiți să ne trimitem copiii la școală, pericolul de a afla un răspuns concret te bagă în boală. Te trimite direct la o clinică de nebuni, nicidecum asimptomatici. Miniștrii acestei țări susură peste tot că școala va începe, negreșit, hotărât și decisiv. Dacă nu va fi fizic, va fi online, dar nimeni, pentru nimic în lume, nu va rămâne fără educație.
Nici copiii amărâți de prin coclaurile uitate ale României, acolo unde tabletele promise de Orban, prin vară, vor ajunge, cel mai devreme, la Paștele Cailor, nici copiii ceva mai înstăriți de prin cenușiile aglomerări urbane nu vor rămâne neșcoliți.
Acum, că ni s-a relevat marea taină a felului în care va începe școala peste doar câteva zile, ne putem retrage, cu toții, în adăpostul relaxant al gândurilor noastre!
Măcar aici putem visa la o lume ceva mai blândă, mai bună și mai fericită, decât lumea din cartea tulburătoare scrisă de Ray Bradbury acum aproape 70 de ani.
