Mai mult sau mai puțin vizibil, fenomenul migrației necontrolate prin Europa devine tot mai deranjant în vestul țării. Aproape că nu trece o zi să nu aflăm de noi și noi grupuri ce încearcă vigilența poliției de frontieră, în speranța să ajungă undeva în Occident. Nu contează unde, dar în vestul sau nordul continentului să fie. Se pare că vestitul culoar Serbia-Ungaria, acum tinde să fie deviat pe la noi prin județele Timiș și Caraș-Severin. Pe lângă problemele umanitare ce se ridică din aceste cazuri, mai apare un aspect deloc de neglijat, cel al infracționalității crescute ce însoțește migrația.
Deputatul PSD, Bianca Gavriliță, atrage atenția asupra acestui fenomen și încearcă să propună câteva soluții posibile.
Situaţia de la Timişoara, cea a existenţei unei tabere ilegale de solicitanţi de azil, reflectată în ultimele zile de întreaga presă naţională, a scos la iveală o situaţie îngrijorătoare. Cei care solicită azil şi care, în majoritatea lor, provin din ţări precum Siria, Irak sau Afganistan, preferă să stea în afara centrelor Inspectoratului General pentru Imigrări şi se expun unor riscuri majore. Iar aceste tabere improvizate, pe lângă faptul că reprezintă un focar de infecţie, pot crea un climat de nesiguranţă pentru cei care locuiesc în zonele învecinate.
Trebuie precizat că în primele 6 luni ale acestui an, au fost identificate, potrivit statisticilor, aproximativ 2.000 de persoane care au depus cereri de acordare a unei forme de protecţie.
Legislaţia actuală prevede ca pe timpul în care se judecă cererea de azil, solicitantul să beneficieze de dreptul la liberă circulaţie atunci când este cazat într-un centru deschis cum sunt cele, de exemplu, din Timişoara, Bucureşti sau Giurgiu.
Din păcate, procedura de azil poate dura în România chiar şi un an, iar cea mai mare parte a timpului se pierde în instanţele de judecată şi asta pentru că nu există un complet de magistraţi specializaţi şi dedicaţi doar judecării acestor solicitări. Legislaţia actuală permite atacarea în contencios a soluţiei nefavorabile a Inspectoratului General pentru Imigrări la Judecătorie, iar mai apoi, în recurs la Tribunal, ajungându-se astfel la prelungirea termenului în care solicitanţii de azil pot rămâne pe teritoriul României.
Încărcătura magistraţilor din cadrul secţiilor de contencios administrativ, în sarcina cărora cade judecarea acestor dosare, este foarte mare, iar termenele sedinţelor de judecată se stabilesc la intervale de săptamăni, chiar luni de zile.
Stabilirea unor complete de magistraţi dedicaţi exclusiv soluţionării cererilor de azil ar putea conduce la reducerea termenelor şi stabilirea cu celeritate, dacă solicitantul de azil capătă sau nu statutul de refugiat ori, după caz, a protecţiei subsidiare sau este expulzat din România.
Țara noastră are nevoie de asemenea complete de judecată specializate şi dedicate exclusiv judecării dosarelor de azil, iar acestea să fie înfiinţate atât la nivelul Judecătoriilor, cât şi a Tribunalelor de pe raza Curţilor de Apel din judeţele de frontieră sau cu risc de expunere la fenomenul migraţiei ilegale.