16.1 C
Timișoara
luni 14 aprilie 2025

Fenomenul care va da peste cap toate prognozele în această iarnă

Iarna aceasta va fi una grea, anunță meteorologii. Este foarte posibil să ningă până în luna aprilie. Informațiile îngrijorătoare vin în contextul verii prelungite.

Climatologul Roxana Bojariu a explicat la Digi24 că în condiţiile încălzirii globale, iernile se schimbă şi în România: „Vom avea temperaturi mai mari iarna, dar vor fi şi temepraturi mult mai severe decât înainte, este o reconfigurare a transferului de energie între componentele sistemului, un transport de energie mai mare în sistem, deci şi manifestările caracteristice pentru locul şi timpul de an sunt mai severe, mai energetice”.

Climatologul a atras atenţia şi asupra temperaturilor din această lună noiembrie, „ieşită total din scările climatice urmărite în arhive”: „Avem temperaturi cu 10 – 12 grade mai mari decât normalul şi azi vor fi temperaturi mult mai mari, mai ales în centru şi nord vest avem aceste mari depăşiri. Se întâmplă ceva în sistemul climatic. Toamna e un anotimp de tranziţie, normal, fluctuaţiile sunt mai mari în timpul toamnei, ca şi în timpul primăverii. Atunci poţi avea fluctuaţii, dar amplitudinea este foarte mare, asta poate fi pus în legătură cu schinbarea climei.

Per total, avem un glob care se încălzeşte. Până la jumătatea lunii decembrie nu pare să avem o trecere foarte bruscă spre iarnă, sunt temperaturi peste normalul perioadei. Din decembrie, a doua parte ar putea avea manifestări obişnuite iernii, sunt foarte importante aceste prognoze pe intervale mai scurte, şi cele nowcasting, cu anticipare imediată.

E foarte posibil să avem fenomene extreme”, a explicat Roxana Bojariu.
Sursa: Digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un cetățean din istoricul cartier al Timișoarei îi ,,dă cu trotuarele în cap” lui Ruben Lațcău

Un timișorean care a urmărit proiectele de modernizare a cartierelor, și-a exprimat nemulțumirea cu privile la lipsa proiectelor de infrastructură în alt cartier istoric...

De ce e bine să ai în casă un aparat de aerosoli

Poate că nu pare cel mai interesant obiect din casă, dar un aparat aerosoli îți poate fi de mare ajutor în mai multe situații....

Citește și :