Femeia prin mâinile căreia au trecut 1,5 milioane de anvelope

1654
Dora, în locul unde a lucrat 7 ani și jumătate inspector vizual

A verificat peste 1,5 milioane de anvelope, una câte una, să se asigure că nu au defecte, că pot fi folosite în condiții de siguranță, că nimic rău nu se poate întâmpla în timpul mersului.

Dora Rămneanțu are 45 de ani. Lucrează de 15 ani la Continental Anvelope și jumătate din această perioadă a petrecut-o inspectând anvelopele produse în fabrica din Timișoara. Prima jumătate. Apoi a schimbat cu 180 de grade meseria și lucrează acum în departamentul de Resurse Umane. Din fabrică, a trecut la birou.

Ea verifica peste 700 de anvelope, de diferite dimensiuni în fiecare zi. Este o poziție foarte importantă. Unele anvelope produse pot avea defecte de fabricație, defecte care, nedepistate, pot conduce la accidente. Tocmai de aceea, rolul de inspector vizual este unul cu o mare responsabilitate.

„Unele tăieturi de pe anvelopă pot fi văzute numai cu ochiul, oricâte mașini ai avea. Sunt lucruri de aspect, de finețe. Sloganul nostru – Tire business is people business – se potrivește aici mai bine decât oricunde. Pentru că producerea anvelopelor este, în mare parte automată, dar verificarea acestora se poate face cel mai bine de către oameni“, explică Dora felul în care vede fosta ei slujbă.

Este energică atunci când vorbește despre fostul ei post de lucru. Explică încântată de cum funcționează echipamentul, cum vine anvelopa și trebuie verificată pe interior, apoi pe exterior în lateral, calea de rulare. Totul trebuie să fie perfect. Pentru că și cea mai mică inexactitate poate provoca probleme.

„Când m-am angajat eu erau mai puține posturi de lucru. Acum aproape s-au dublat. Trebuie să fii foarte atent, să nu îți scape nimic. Și să faci asta timp de 8 ore. E solicitant“, își amintește Dora în timp ce privește la cei care sunt acum în poziția pe care a lăsat-o ea în urmă acum 7 ani și jumătate.

Acum lucrează la birou.

„Este total diferit ce fac eu acum. Am trecut de la o muncă de rutină, în care mișcările erau aceleași mereu, eram doar eu și echipamentul la care lucram la una în care oamenii sunt pe primul loc. Este foarte important să creezi o legătură cu oamenii, îmi place foarte mult pentru că eu fac legătura cu angajații, interacționez cu ei, îi cunosc, îi ascult“, spune Dora.

Studii și slujbă

După ce s-a angajat la fabrica din Timișoara, Dora Rămneanțu s-a înscris și la facultate. Băiatul ei, Valentin, era mic, avea 8 ani. Trebuia să le împace pe toate.

„A fost o perioadă foarte grea. Lucram în schimburi, ieșeam dimineața și mergeam direct la examene. Am terminat Facultatea de Științe Economice, în Timișoara. Apoi mergeam acasă la copil. A fost greu, am tras, dar am avut un țel, am știut pentru ce muncesc. Am reușit pentru că am avut și voință, și am găsit și înțelegere din partea colegilor și a companiei“, își amintește aceasta.

După 7 ani și jumătate petrecuți efectiv în fața anvelopelor s-a ivit posibilitatea unei schimbări. Terminase studiile și a găsit poziția nouă ivită drept o șansă de care a profitat din plin. A continuat studiile, a făcut și masteratul pentru a se specializa și a devenit un profesionist în adevăratul sens al cuvântului în noua poziție pe care a ocupat-o.

Acum lucrează la birou, după ce a schimbat, în departamentul de Resurse Umane
Acum lucrează la birou, după ce a schimbat, în departamentul de Resurse Umane

„A fost o schimbare mare, dar m-am obișnuit destul de repede. Înainte nu lucram la calculator, acum doar la calculator lucrez. Am început cu tabele și liste, iar colegii m-au ajutat foarte mult să mă integrez. Asta mi-a ușurat mult mai mult tranziția“, povestește Dora.

Valentin a termina clasa a XII-a, specializarea Mecanică, și a intrat în companie într-o poziție de internship, pentru trei luni. Un post pentru mecanic întreținere, fără experiență, s-a ivit, post pe care îl ocupă și acum. A hotărât să continue studiile, astfel că acum este student în anul I al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica din Timișoara. Lucrează și își continuă studiile. A avut modelul în familie.

Continental Anvelope Timișoara

Peste 2.400 de oameni lucrează la Continental Anvelope în Timișoara. Compania a investit în capitala Banatului peste 400 de milioane de euro în tehnologie de top și în echipamente de ultimă generație. Sunt produse aici anvelope de la 13 la 20 de țoli pentru clienți din întreaga lume. Dacia și Ford se numără printre principalii colaboratori. Compania a primit, în ultimii doi ani, premii importante de la ambii producători locali de mașini: distincția Q1 de la Ford și Best Supplier Award de la Dacia Automobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.