1. Despre Femeie vorbim cu drag — dar şi destul de convenţional! — de fiecare dată când e vreo sărbătoare a ei. În rest, femeile sunt pentru bărbaţi cam cum este Ardealul pentru politicienii de la Bucureşti: îşi aduc aminte de Alba Iulia doar în 1 Decembrie.
2. Se spune că toate „-ismele” au produs numai şi numai necazuri în istoria recentă a umanităţii. Dintre ele, poate că „feminismul” va schimba definitiv o asemenea prejudecată. Sau, cel puţin, îi va conferi o anume graţie. Deşi tocmai aici e problema feminismului: se fereşte tocmai de toate darurile pe care natura i le-a hărăzit femeii. Dar şi de toate obişnuinţele din relaţia bărbat-femeie.
De pildă, pentru o feministă este inadmisibil ca un bărbat să îi cedeze locul într-un mijloc de transport în comun, să îi sărute mâna etc. Tot astea fiindcă feminismul consideră că asemenea gesturi au la bază o poziţionare inferioară a femeii.
Ceea ce, între altele, mă obligă să cred că elefanţii sunt pe placul feministelor. Şi ştiţi de ce? Tocmai fiindcă niciodată în grafia acestui cuvânt „fanţii” nu le vor putea da întâietate doamnelor/domnişoarelor, adică „ele”!
3. Eu cred că femeile sunt superioare bărbaţilor nu doar din cauza unor „accesorii” sau funcţii biologice. Cu alte cuvinte ne sunt superioare — sau poate sunt altfel? — nu doar fiindcă dau naştere vieţii sau datorită intuiţiei, ci fiindcă au un cu totul alt metabolism al îndrăgostirii. Spre deosebire de bărbaţi, care se îndrăgostesc cu ochii, femeilor le plac şi bărbaţii urâţi. Vă daţi seama că, dacă nu ar exista acest minunat „defect” al naturii feminine, mai bine de 90 la sută din populaţie masculină a globului ar fi logodită cu Play Boy-ul. Ca să dau un exemplu de logodnă decentă…
4. „Am socotit că este cu neputinţă să duc la capăt greaua povară de a conduce Regatul şi să îmi îndeplinesc obligaţiile de Rege fără sprijinul femeii pe care o iubesc”. Aşa spune cea mai frumoasă declaraţie de dragoste a veacului XX, rostită cu vocea gâtuită de emoţie de către regele Eduard al VIII-lea al Marii Britanii în momentul abdicării sale. În 10 decembrie 1936, atunci când a renunţat la tron, el lăsa cel mai mare imperiu al lumii, lăsa gloria şi măririle trecătoare ale celui mai respectat monarh, toate în numele Iubirii. Pentru a deveni Rege — în eternitate! — al unei inimi. Wallis Warfield Simson — femeia pe care o iubea cu o dragoste în faţa căreia nu contau nici nestematele Coroanei, nici somptuoasele palate ale Scoţiei ori chiar Buckingam, nici bogăţiile Indiei sau ale îndepărtatelor colonii — era o americancă obişnuită ce eşuase (abdicase) deja în două căsătorii. Istoria comunicării de masă nu menţionează data abdicării ca una importantă, dar de Ziua îndrăgostiţilor s-ar cădea să spunem că aceasta a fost prima declaraţie oficială de dragoste rostită la radio!
5. Jocul eminamente feminin este jocul de şah. Asta fiindcă piesa cea mai puternică este Regina. Iar o asemenea ierarhie provine abia din secolul al XII-lea, fiindcă până atunci, în tradiţia orientală a şahului, se juca cu doi Regi, Şahi adică. Un francez care s-a ocupat de problemă, spune că secolul ar fi fost unul eminamente feminin şi că de el se leagă şi cultul Fecioarei Maria. Al Noii Eve ce va da naştere Mântuitorului, adică Noului Adam. Astfel s-ar fi echilibrat şi balanţa în legătură cu naşterea Evei din coasta lui Adam.