Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită Guvernului să nu amâne majorarea salariilor din septembrie 2020. În caz contrar, având în vedere situația actuală, apare un mare semn de întrebare privind implementarea oricărui scenariu pentru începerea anului școlar.
Varianta propusă ieri de Guvern seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, când cadrelor didactice li s-a mai refuzat o majorare salarială stabilită printr-o lege. Din punctul de vedere al FSE „Spiru Haret”, prin această decizie de amânare a creșterilor salariale, Guvernul își arată incapacitatea de a gestiona începerea anului școlar în condiții de siguranță maximă și încearcă să creeze un conflict la nivelul sistemului, pentru a avea vinovați de serviciu, respectiv cadrele didactice, care ar trebui să intre, de la 14 septembrie 2020, la clase, cu șanse foarte mari de a contacta noul virus.
„Prin acțiunile întreprinse în ultimele luni, s-a observat clar că actualul Executiv nu știe cum să gestioneze situația din învățământ. Faptul că ministrul finanțelor, Florin Cîțu, ne anunță acum că nu erau cuprinși în buget bani pentru majorările salariale stabilite prin lege este o minciună grosolană, în condițiile în care, după finalizarea bugetului pentru anul 2020, chiar el declara că fondurile sunt prinse în buget. În plus, prin proiectul făcut public ieri seară, se încalcă orice principiu al dialogului social, partenerii nefiind informați despre acestă intenție. Prin toate deciziile luate de la începutul pandemiei, acest Executiv a demonstrat că nu este interesat/capabil să găsească soluții viabile pentru sistemul educațional, fiind preocupat doar de aranjamente politice. Un exemplu în acest sens este schimbarea peste noapte a inspectorilor școlari și a directorilor pe criterii de apartenență politică.
La ora actuală, începerea cursurilor este pusă sub semnul întrebării – nu numai de angajați, care pot bloca începutul anului școlar, ci și de Guvern, care nu reușește să vină cu soluții clare, coerente. Se clamează achiziția de laptopuri/tablete pentru elevi, însă acestea vor ajunge cel mai devreme în luna octombrie; multe din cadrele didactice nu au participat la cursuri de formare pentru predarea online, nu pentru că nu au dorit, ci pentru că nu li s-a oferit posibilitatea; până la ora actuală, nu există niciun proiect prin care cadrelor didactice să li se pună la dispoziție echipamente IT pentru desfășurarea orelor online. Prin toate (IN)deciziile din ultima perioadă, Guvernul pune sub semnul întrebării atingerea dezideratelor din proiectul „ROMÂNIA EDUCATĂ“ al Președintelui României și vrea să transforme țara într-o ROMÂNIE neEDUCATĂ. Sper însă că, în al 12-lea ceas, Guvernul se va trezi și, analizând ceea ce s-a întâmplat în 2008, își va reconsidera poziția față de angajații din învățământ“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „Spiru Haret”.
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” consideră că acțiunile actualului Guvern vin să arate că, de fapt, învățământul continuă să NU fie o prioritate națională și că nu se dorește finanțarea corespunzătoare a sistemului de învățământ (se anulează drepturi instituite prin lege; pentru a se încadra în costul standard, unitățile de învățământ trebuie să constituie formațiunile de studiu la nivel maxim și chiar peste, ajungându-se astfel la clase de 35-40 de elevi; avem deficit de personal atât didactic de predare, cât și didactic auxiliar și nedidactic; se desființează centre de excelență, se disponibilizează personal, se dorește renunțarea la unele materii – totul din rațiuni pur economice).
Și toate acestea după ce, la începutul acestui an, la Palatul Cotroceni, în prezența Președintelui și a membrilor Guvernului, reprezentanții OECD au atras atenția asupra necesității creșterii alocațiilor bugetare pentru educație.