Până acum mi-ar fi fost greu să spun ceva despre februarie. Nu fiindcă luna cea mai scurtă ar fi fost mare lucru. Ci pentru că îmi era greu să o simt între un ianuarie somnolent și un martie, vrând-nevrând, treaz. Una peste alta, februarie era ca atingerea casieriței de la Billa, când îți dă restul în monede. Rece, precisă și, implicit, repetitivă. Mă refer la casierița cu experiență. Chiar dacă scurtă.
Acest februarie însă a fost altfel. Pentru că am primit o parte importantă din marele rest de după ’89. Și am primit-o la casa din stradă. Fiindcă în hipermarketul istoriei, lucrurile s-au schimbat: nu coada la casă a fost, de data asta, în stradă, ci invers: casa, în stradă, și coada — înăuntru.
Nu sunt un exaltat pursânge, ci, mai degrabă, un metis cu vocația privirii piezișe, care-și poartă cu mândrie-n pupilă câte o geană depresivă până-l ustură ochiul. Și abia atunci se scarpină bine.
După ce a strălucit unic, împrumutându-i câteva candele (mă refer la candelă ca unitate de măsură a intensității luminoase) Orașului-lumină, Strada Română, inevitabil, va păli. Și își va trăi cu demnitate, sunt sigur, vârstele a doua și a treia ale incandescenței. Iar siguranța îmi vine din felul în care și-a parcurs, acum, în februarie, tinerețea și maturitatea. De fapt, această a doua Stradă Română s-a născut matură.
Auzeam zilele trecute că manifestanții, „multinaționaliști”, „sorosiști” și cum or mai fi, sunt de fapt cei care nu au votat în decembrie. Cei care, în consecință, n-ar avea niciun drept să aibă o opinie, din moment ce nu și-au făcut datoria față de țară, cei despre care o întreagă clasă politică uită (sau se preface) că formează majoritatea. Aleșii nu sunt, în fond, majoritarii majorității. Și nici nu trebuie, nu e ilegal. Sunt doar expresia unei audiențe reduse, tot mai reduse și inerțiale, din păcate. Sunt, ca în critica literară, autorii pentru care opțiunea tăcerii e unica posibilă. Fiindcă pur și simplu nu reprezintă o alegere civilizată. Pot genera un protest global, nu o analiză punctuală. Ei bine, dacă e așa, și poate chiar e într-o oarecare măsură, oamenii din stradă au votat acum: au afirmat, dacă-mi este permis să scriu astfel, un NU. Și au făcut-o cu uimitor de puține scăderi etice și estetice.
N-a plăcut sloganul „DNA/să vină să vă ia!”. Sincer, nici mie. Dar să nu uităm cui i-a fost adresat și, mai ales, unde, când și de ce. O nimica toată, aș spune, față de ceea ce putea ieși din cimilitura asta dacă preocupații de lasere, drone și, cu asupra de măsură, prin două doamne reprezentative, de copii nu erau țintiți cu inteligență de vocea străzii, ci doar cu… instinct.
Am aflat însă, de la partea cealaltă, lucruri demne de statura politicienilor noștri. Și anume că a proiecta dintr-un apartament mesaje laser reprezintă, dacă te reclamă vreun vecin, un act de tulburare a ordinii și liniștii publice (fără să te-mbeți, să-ți prinzi nevasta cu altul în pat sau să dai găuri noaptea în tavan), că a ridica o dronă de la sol ca să faci niște poze (altfel, întru totul memorabile) e același lucru, conform unei legi din 1997, cu a pilota un Jumbo Jet neînmatriculat, cu 450 de pasageri la bord, iar a veni cu copiii într-o piață publică în care se protestează împotriva corupției politicienilor e totuna cu a-i duce, pe timp de război, într-un club de striptease, ilegal, bineînțeles, din Kabul, în care, pe deasupra, se fumează legal. Căci la noi n-ar fi nicio problemă pentru Protecția Copilului, de când, în sfârșit, nu mai respiri fum de țigară prin cluburile de noapte. Mai urma să aflăm, după ce Asociația Ornitologilor a fost sesizată că duminică, în Timișoara, s-au îndopat golumbii din Piața Operei pentru a se prepara foie gras de porumbel la prânz, că accesul la istoria contemporană a României va fi interzis prin OUG minorilor sub 18 ani însoțiți sau nu de părinți.
Asta, în timp ce, în era suspiciunilor de plagiat, moda donării indemnizației de parlamentar se propagă cu viteza sunetului de conferință de presă (ce bine că așa se întorc niște bani și în Timișoara, via Opoziție, dacă Puterea, cu primul-ministru bănățean al ei cu tot, nu dă semne că ar face ceva special pentru mândrul nostru județ!), iar liberalii, după ultimele dezvăluiri, își caută deja loc pentru sediul central al partidului în Herculane sau Costinești, unde spirala lui Bivolaru se simte, tehnocratic vorbind, absolut ca la MI-SA acasă.