O fată cu nevoi speciale de 15 ani de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara a fost agresată de două colege. Incidentul s-a întâmplat în timpul unei ore când elevii au fost lăsați nesupravegheați.
Situația a ajuns și în atenția polițiștilor.
”În urma apariției în mediul online a unor imagini video care surprind scene de violență în cursul zilei de ieri, în care o minora în vârstă de 15 ani a fost agresată de către alte 2 adolescente de 15 și 18 ani, vă comunicăm faptul că la nivelul Secției 4 Poliție Urbană Timișoara se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”,a transmis IPJ Timiș.
Cazul a fost tranșat și de inspectorii școlari. După o vizită la liceu, autoritățile școlare au decis demiterea directorului și a directorului adjunct.