Călătorii aflați în trecere prin Oravița, fost centru administrativ-economic al Bantului Montanistic, care trec pragul Teatrului Vechi rămân fascinați de bijuteria arhitecturală bănățeană, copie a vechiului Burgtheater din Viena. Puțină lume știe însă povestea candelabrului, pe care am aflat-o și eu, prima data, în vara acestui an, când am pornit să redescopăr valorile bănățene care trebuie vizitate măcar o dată în viață.

Candelabrul sălii mari a fost, la origine, un lanternou de cupolă, de tip baroc, adică o girandolă piramidă cu pandelocuri pentru lumânări, „standleuchter”. E reprodus într-o fotografie din 1870, în alta din 1893, fiind prevăzut şi cu locuri pentru fixarea lămpilor cu acetilenă, o prioritate naţională, apoi cu petrol lampant. Se cobora pentru alimentare cu sistem scripeţi.

Candelabrul original a fost ridicat la 1911, din motive încă neclare, şi dus la Biserica Albă (Weisskirchen), atunci integrat administrativ provinciei imperiale bănăţene. În locul lui, respectând modelul iniţial, orăviţenii au instalat un altul pe care, la 1919, l-a demontat armata sârbă în retragere, după luna iulie a acelui an când, în Oraviţa, se instalează administraţia românească.

În 1920 teatrul are deja un candelabru nou. La reparaţiile care au durat, cu mari intermitenţe, între 1953-1962, un ordin al oficialităţii comuniste din regiunea Banat, cu reşedinţa în Timişoara, duce la demontarea candelabrului şi transportarea lui în municipiul de pe Bega. În locul lui, dar imitându-l pe cel demontat şi care a stat în clădire din 1920, firma „Guban” realizează altul, cel existent şi azi la teatrul orăviţean.

În Sala Casinou, candelabrul mic, de tip lustră de epocă, „kronleuchter”, „lichtkrone”, a fost adus de la Sibiu, în 1933, prin diligenţele promovate de primarul de atunci al oraşului, Ilie Rusmir, profesor de ştiinţe naturale la liceul urbei dar şi preşedinte al Despărţământului ASTRA Caraş şi montat cu sprijinul „Asociaţiei de Teatru, Casinou şi Cetire”, condusă de dr. Ioan Ţeicu..