1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Fără taxa radio-Tv! Propunerea legislativă porneşte şi din Timiş. Ce ar urma să se schimbe în lege

Un număr de 14 parlamentari, între care timişenii Florin Bîrsăşteanu şi Petru Andea, vor să elimine obligativitatea unei celebre taxe – taxa radio-Tv! Este neconstituţională, injustă şi discriminatorie, susţin iniţiatorii unui proiect de lege.

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Potrivit actualelor reglementări, taxa radio-Tv este impusă, în mod obligatoriu, prin intermediul furnizorului de energie electrică.

„Această lege este neconstituţională, injustă şi discriminatorie atât pentru beneficiari, cât şi pentru operatorii privaţi, încalcă alte legi în vigoare, printre care Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, în care este specificat faptul că este interzisă condiţionarea vânzării către consumator a unui produs de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea unui alt produs sau serviciu”, susţin iniţiatorii propunerii legislative.

Noua lege va da dreptul cetăţeanului să îşi aleagă liber sursa de informare, fără a fi obligat să achite taxa radio-Tv chiar dacă beneficiarul nu a încheiat un contract cu un operator de cablu-Tv, se arată în expunerea de motive. Măsura este „aşteptată cu interes nu doar de cei cu venituri scăzute, dar în special de cei care văd în taxa radio-Tv o măsură inechitabilă, fiind obligaţi să achite un serviciu care nu le satisface exigenţele şi care, conform Constituţiei, reprezintă un drept ce nu poate fi transformat în obligaţie”.

Prin modificarea aliniatului 1 al articolului 40 din lege, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune ar urma să realizeze venituri doar din realizarea obiectului său de activitate, din donaţii şi sponsorizări, precum şi din publicitate, nu însă şi din taxa radio-Tv, penalităţi, amenzi, despăgubiri şi altele ce ţin de taxa radio-Tv!

Ar urma sa se abroge urmatoarele aliniate ale articolului 40:

(2) Persoanele fizice cu domiciliul în România au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepţia celor care declară pe propria răspundere că nu deţin receptoare de radio, respectiv de televiziune, şi a celor care, potrivit legii, beneficiază de scutire de la plata acestor taxe.
(3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
(4) Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare şi scutire de la plata acestora, penalităţile de întârziere, precum şi sancţiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declaraţiei de exceptare de la plata taxelor de către deţinătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune şi ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(5) Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor şi penalităţilor de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b) de către deţinătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
(6) Sunt scutite de la plata taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru serviciul public de televiziune familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor social lunar, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, asociaţiile şi fundaţiile nonprofit, misiunile diplomatice străine şi membrii acestora, persoanele fizice abonate la reţele de radioamplificare, azilurile de bătrâni, unităţile din cadrul instituţiilor care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, unităţile de învăţământ de stat preşcolar, preuniversitar şi universitar, căminele de copii şi creşele de stat, pensionarii proveniţi din sistemul pensiilor pentru agricultori, ale căror drepturi au fost stabilite în baza legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, pensionarii Societăţii Române de Radiodifuziune şi ai Societăţii Române de Televiziune, unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi alte categorii prevăzute de legi speciale.

Două HG, respectiv 977 şi 978/2003, ar urma să fie abrogate.

Camera Deputatilor este prima Cameră sesizată, iar termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final este 22 martie 2016. Termenul pentru consultarea publică expiră la 18 februarie anul viitor.

Societatea Română de Televiziune susţine că nu poate funcţiona „normal şi performant” cu taxa radio-Tv actuală: cere creşterea ei!

Cu ceva timp în urmă, Irina Radu, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune, sugera recent că TVR nu poate funcţiona „normal şi performant” fără ca taxa radio-Tv să fie mărită: „Chiar dacă s-ar şterge toate datoriile, nu se poate funcţiona normal şi performant la nivelul acesta al abonamentului. (…) orice plan, fără modificări radicale de lege şi chiar de valoare a taxei TV, ar fi o păcăleală. (…) Nu poate să spună nimeni să nu mai cerem creşterea taxei TV. Cerem!”. Ea a cerut ca „cineva să hotărască” dacă vrem o televiziune publică puternică sau una care „abia respiră”.

Peste 135 de milioane de lei ar urma să primească Societatea Română de Televiziune, de la bugetul de stat, în 2016. TVR a atras atenţia, recent, că ar putea să nu transmită la vară Campionatul European de Fotbal, căci nu are fondurile să cumpere drepturile TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :