„Fără penali în funcții publice” – De ce USR-PLUS nu va adopta deocamdată proiectul în Parlament

66

Co-preşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a afirmat că, în momentul în care proiectul “Fără penali în funcţii publice” va fi supus la vot în Parlament, în 30 de zile trebuie organizat referendumul, iar dacă apare un nou val pandemic şi oamenii nu vot putea participa, atunci acest obiectiv riscă să fie ratat.

Dacian Cioloş a declarat sâmbătă, că “Fără penali în funcţii publice” rămâne un obiectiv esenţial pentru USR PLUS, relatează News.ro
“Noi, în momentul în care supunem la vot în Parlament fără penali în funcţii publice, în 30 de zile trebuie să organizăm referendumul şi credem că putem avea susţinere la referendum, dar oamenii trebuie să poată să fie prezenţi şi trebuie să ieşim din perioada asta de pandemie, pentru că, dacă ne trezim că am votat în Parlament şi în alea 30 de zile apare o situaţie, un nou val pandemic şi oamenii nu vor putea participa la referendum, riscăm să ratăm acest obiectiv, dar el rămâne în continuare un obiectiv esenţial”, a explicat Dacian Cioloş.

Într-un raport referitor la cele 8 luni de guvernare USR PLUS prezentat de vicepremierul Dan Barba Comitetului Politic al Alianţei, se arată că USR PLUS se angajează ferm să pună acest proiect în aplicare, având în vedere votarea textului susţinut de 1 milion de cetăţeni şi în Senat, după care urmează organizarea referendumului de schimbare a Constituţiei ”în primele trei luni după încetarea epidemiei Covid – 19”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.