Fântână arteziană într-o comună fără apă potabilă! Unde se petrece ”grozăvia”

1026

Una dintre puținele comune din județul Arad care nu beneficiază de rețea de apă potabilă va avea o fântână arteziană. Ilie Cheșa, primarul comunei Secusigiu, căci despre această comună este vorba, s-a gândit că n-ar fi rău să investească din banii localnicilor în construirea unei fântâni arteziene în satul Sânpetru German, fântână care nu se știe cum va funcționa, având în vedere că localitatea nu este racordată la rețeaua de apă.

În ciuda infrastructurii precare din comună, nefiind nici apă, nici canalizare în niciunul dintre cele patru sate, primarul Cheșa s-a gândit că n-ar fi rău să aloce bani în bugetul local pe anul 2018 pentru o fântână arteziană.

„Nu ne-a venit să credem când am văzut ce investiție vrea să facă primarul Ilie Cheșa. Noi n-avem apă, n-avem canalizare, școlile și grădinițele sunt într-o stare deplorabilă, nu avem nicio stradă cu asfalt în cele patru sate ale comunei, iar primarului Ilie Cheșa îi arde de fântâni arteziene. Probabil, a găsit vreo firmă de casă a PNL Arad care vrea să scape de stocul de fântâni, altfel nu se explică de ce a introdus în buget această investiție. Oamenii sunt obișnuiți ca prioritățile lor să nu coincidă cu cele ale administrației locale din Secusigiu, la fel întâmplându-se și anul trecut, când primarul Cheșa a alocat sute de milioane de lei vechi pentru panseluțe și pomișori sau pentru o nouă parcare în fața primăriei, deși noi aveam multe alte probleme mult mai urgente de rezolvat în comună“, declară Gheorghe Grad, unul dintre consilierii locali ai comunei.

sursa: livearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.