Marian Voicu este jurnalist, dar și istoric. Cu doi ani în urmă a răscolit complicațiile dosarului despre tezaurul României de la Moscova și revine, iată, cu o nouă lucrare în care explică mecanismele — care conțin fake news, manipulare, populism — după care funcționează ceea ce am putea numi „lumea postadevăr”. Cartea se numește Matrioșka mincinoșilor și, la fel ca volumul despre tezaurul românesc al aceluiași autor, e publicată în seria de Istorie a Editurii Humanitas.
Ce fac, de fapt, fakenews cu mintea oamenilor?
Un cunoscut profesor de jurnalism, James Carey, scria că știrile nu sunt informație, sunt teatru și că putem privi comunicarea în două feluri — ca pe o simplă transmitere de informații sau ca pe un ritual, fondat pe reprezentarea credințelor comune. Este o schimbare de percepție importantă, care ne poate ajuta să înțelegem de ce suntem dependenți de minciuna rostită în spațiul public. Vizionarea unui jurnal de știri sau a unei emisiuni politice nu va mai ține de informare, ci de participarea la un adevărat serviciu religios comun virtual — un act public, un act ritual, un act dramatic. Atunci când zapează, telespectatorul nu este în căutarea adevărului, ci a unei comunități, a unui grup căruia să îi aparțină, chiar și pentru o seară. Televiziunea a devenit surogatul experienței colective a cinematografiei, a meciurilor de fotbal sau ceremoniilor religioase. Publicului i se promite, profetic, că i se va livra Apocalipsa live. Cine poate rezista eshatologiei mediatice? În noua lui haină de pastor al turmei de credincioși TV, jurnalistul se adresează astăzi minții și inimii, deopotrivă. Dacă nu o va face, publicul îl va părăsi pentru o altă congregație media. Cât despre social media, oamenii s-au reconfigurat astăzi în triburi digitale, porniți în căutarea propriilor mituri fondatoare, care pot fi, bunăoară, teorii ale conspirației.
Atunci când minciuna este postată pretutindeni, adevărul nu va mai avea argumente. Procesul euristic ne obosește, suntem inundați de cantități uriașe de informație. Confruntat cu o multitudine de mesaje similare, creierul nostru le înregistrează ca pe o scurtătură spre credibilitate. „Trebuie să fie adevărat”, ne spunem, „am mai văzut asta de câteva ori astăzi”. Așa funcționează narațiunile privind „Noua Ordine Mondială”, „Vaccinurile produc autism”, „Lumea este condusă de un Consiliu Mondial al Evreilor”, „UE are ca scop transformarea țărilor din Est în colonii” și celelalte.
Tendința inconștiență a indivizilor de a procesa informații în așa fel încât să vină în întâmpinarea propriilor convingeri este cunoscută în psihologia anglo-saxonă drept Confirmation Bias, teoria distorsiunii de confirmare. Doi cercetători de la Stanford, Allcott și Gentzkow au studiat importanța recompensei pe care o primește un utilizator al rețelelor sociale. Consumatorii sunt puși în fața unui târg: să consume știri adevărate, corecte, nepartizane, fără niciun fel de recompensă emoțională, sau să consume știri fake, care însă le confirmă percepțiile și valorile, aducându-le astfel și recompensă în plan psihologic? Ei bine, emoția primează.
Un altul, profesor la Yale, a demonstrat cum funcționează cunoașterea în context politic. În chestiuni precum controlul armelor sau încălzirea globală, oamenii vor face tumbe matematice cu datele disponibile pentru a dovedi punctul de vedere pe care îl susțin, luând deciziile astfel încât să le fie confirmată apartenența la un grup.
De ce, în marea lor majoritate, acestea vin „de la Est”?
În 2017, 30 de guverne au folosit comentatori plătiți, troli și boți pentru a genera fake news și propagandă, arată Freedom House. China și Rusia au fost primele care au folosit comentatori plătiți și armate de boți pentru a disemina propagandă guvernamentală, dar 
acum practica a devenit globală. Serviciile de fake news sunt disponibile pentru oricine este dispus să plătească.
În ceea ce privește Rusia, dezinformarea, propaganda și știrile fake generate și propagate în Estul Europei și în Occident au ca scop distorsionarea alegerilor, destabilizarea societății occidentale, exploatarea faliilor sociale existente, pentru a crea confuzie, nemulțumire, schimbări sociale.
Propaganda rusă a preluat teme din dezbaterea publică occidentală, cum ar fi critica liberalismului și a globalizării, remodelându-le într-un discurs național-suveranist. Există analize semantice care documentează existența unui idiolect, narațiuni, metanarațiuni și metalimbaj fake în întreaga Europa, dar și în SUA. Motivul pentru care revizionismul istoric și propaganda antioccidentală transpuse în narațiuni fake sunt mai puternice astăzi decât în timpul Uniunii Sovietice este acela că oamenii vor să creadă în aceste narațiuni. În fond, asta spunea și Lenin: „Spuneți-le ce vor să audă!”.
Alunecarea Occidentului spre populism este sprijinită de Rusia. Regimul autoritarist de la Kremlin rezonează cu Trump și Erdoğan, Le Pen și Farage. Pentru Putin, Rusia este o cetate asediată de Gayropa și Ucraina fascistă, inflitrată de ONG-urile lui Soros, de lobby-ul european al pedofiliei camuflat în corectitudinea politică și drepturile omului. Pentru Donald Trump, America este o cetate asediată de mexicani violatori, traficanți de droguri, teroriști musulmani și propovăduitori ai vaccinării obligatorii.
Care sunt sensul și direcția majoritare spre care țintesc fakenews? Cu alte cuvinte: ce anume vor acestea să disloce/să îmbolnăvească?
Vladimir Putin a trasat liniile de forță ale viitorului război informațional în discursul rostit la Clubul Valdai în 2013, un adevărat îndreptar al dezinformării și propagandei împotriva Vestului. Narațiunile Kremlinului sunt declinate atât pe continental European, cât și pe cel american: Europa se dezintegrează într-o mișcare centrifugă din ce în ce mai puternică, statele naționale revoltându-se împotriva planurilor Bruxellului de a le transforma în colonii; mișcările de stradă sunt tot mai numeroase; UE este condusă de un lobby secret pedofil care smulge copiii din brațele familiilor lor și îi încredințează unor familii de homosexuali; Ucraina este condusă de o juntă fascistă care a început exterminarea în masă a rușilor din Donbas; americanii vor să înceapă un război cu Rusia, așa cum au făcut și în Siria, unde au creat și înarmat ISIS; SUA au generat criza refugiaților pentru a supune Europa; oligarhia mondială (al cărei exponent este Soros) finanțează revoluții colorate pentru a confisca puterea prin lovituri de stat; democrația populară este atacată de statul paralel etc.
În același timp, Rusia este apărătoarea valorilor tradiționale, singura care poate salva Occidentul, așa cum l-a salvat și de fascism prin jertfa din Marele Război pentru Apărarea Patriei, pe care revizioniștii occidentali o neagă azi. Marea Rusie va zdrobi homosexualitatea, terorismul musulman, fascismul renăscut, protejând civilizația creștină de migrație și „așa-numită” corectitudine politică — instrumente ale forțelor oculte care vor să conducă omenirea. În fond, este discursul comunist al „Luptei pentru pace”, reformulat. De data aceasta, ne avertiza Putin la Clubul Valdai, pericolul e uriaș, căci Occidentul decadent pune credința în Dumnezeu și credința în Satana pe același plan. Este ora astrală și doar Moscova poate interveni.
Spre deosebire de propaganda sovietică, războiul informațional dus astăzi de Rusia nu promovează brutal agenda Kremlinului. În schimb, este calibrat pentru a produce confuzie și a distrage atenția. În politică externă există un principiu care pare a fi funcționat dintotdeauna: dacă Rusia nu se poate întări, atunci poate slăbi Vestul. Puterea, în fond, este relativă.
Când reușesc să prindă și când nu prind fakenews?
Să luăm cazul României. Narațiunile de tip paranoid privind statul paralel, dictatura ocultă a lui Soros, Occidentul care vrea să transforme România în colonie europeană nu sunt noi. Narațiuni similare au fost folosite și la mineriade sau în martie 1990, la Târgu Mureș. Nu este lipsă de imaginație, este o dovadă că există metanarațiuni care traversează generațiile și epocile și sunt la fel de eficiente, fiind produse de aceleași structuri de esență național-comunistă.
În oglindă: cum se combat fakenews?
Soluțiile par a fi diverse, însă până acum nu s-au dovedit eficiente. Demontarea fake-urilor este anevoioasă și puțin productivă — îți ia câteva zile să demontezi temeinic un fake și doar câteva minute să îl produci. În plus, știrea demontată nu ajunge la același public atins de fake. Cultivarea discernământului prin cursuri în licee, așa cum se întâmplă în Cehia, nu are incidență și asupra publicului matur. Cenzurarea presei și rețelelor sociale rusești, așa cum se întâmplă în Ucraina, nu rezolvă problema presei și rețelelor sociale ucrainene, populate de dezinformare, propagandă și fakenews. O lege care să permită controlul punitiv al statului împotriva instituțiilor care produc fakenews, așa cum a propus Macron, a fost întâmpinată cu oroare de societatea civilă. S-au creat și entități dedicate combaterii fakenews, atât în UE, cât și în SUA, care deocamdată sunt în faza monitorizării spațiului informațional. În ceea ce privește social media, o variantă este ca platformele sociale să includă softuri de filtrare și semnalizare a știrilor fake, astfel încât mecanismul de fact checking să fie transparent. Lumea liberă nu are soluții definitive. Democrațiile nu pot folosi unelte nedemocratice în combaterea fakenews — nici cenzura, nici propaganda, nici controlul presei sau al Internetului. Occidentul încă deliberează.
Interviu realizat de Cristian Pătrășconiu