Facultatea de Management în Producție și Transporturi se bucură de 20 de activitate. Facultatea face parte din Universitatea Politehnica din Timișoara și reprezintă unul dintre cele mai căutate domenii, de către tineri. Angajatorii din Timișoara vin cu cereri de piață, într-un număr cât mai considerabil, în ceea ce privește specialiștii acestui domeniu.
Facultatea de Management în Producție și Transporturi a fost înființată în 1996, ca urmare a cererii tot mai mare pentru specialiști în inginerie economică și management.
Trebuie însă menționat că primele încercări de formare a inginerilor economiști au fost făcute încă de la înființarea Politehnicii din Timișoara. În raportul rectorului Victor Vâlcovici pentru anul școlar 1929/1930 se propunea „[…] împărțirea școlii în secțiuni. În cadrul legii existente Școala Politehnică din Timișoara și-a organizat deocamdată două secțiuni și în același timp s-a studiat în amănunt organizarea încă a două secțiuni cerute de piața economică a țării: […]
c) Secțiunea de Inginer constructor
d) Secțiunea de Ingineri economiști (comerciali)”.
Din lipsa resurselor bugetare noua specializare de „Ingineri economiști” nu a putut fi realizată.
La nivel mondial, Ingineria economică a apărut în Statele Unite ale Americii încă de la începutul secolului XX. Trecerea de la producția tradițională spre producția în flux, realizată la uzinele Ford din SUA a fost pusă la punct și prin implicarea acestor specialiști care îmbină Ingineria cu Economia. După SUA, școli inginerie economică au apărut și în Germania, Franța, Marea Britanie etc.
Primele serii de ingineri economiști care au ieșit de la UPT au reușit să umple un gol apărut pe piața muncii din Timișiara. Au fost angajați în firme de prestigiu din domenii diverse sau și-au creat firme proprii. La începuturi unii dintre absolvenți au plecat în străinătate realizându-se profesional pe diferite continente.
În prezent, la Facultatea de Management în Producție și Transporturi se poate mândri cu următoarele deprinderi:
– trei cicluri de pregătire
• Licență – 4 ani la Inginerie și Management și 3 ani la Științe Administrative
• Masterat – 2 ani
• Doctorat – 3 ani
– un colectiv puternic, cu cadre didactice de calitate care îmbină experiența trecutului, determinarea prezentului și optimismul viitorului.
– 5 conducători de doctorat care îndrumă doctoranzi din România, Germania, Belgia, Algeria, Spania, Slovenia, etc.
– peste 900 de studenți și masteranzi la cursurile de zi.
– semnate acorduri de colaborare și parteneriat cu peste 20 firme importante din România și cu 17 universități de prestigiu din Europa, SUA, Asia și Africa.
– relații foarte bune cu facultățile de același profil sau profiluri apropiate din România, plus o multitudine de proiecte de cercetare la nivel național și internațional.
Așadar, după 20 ani, MPT se bucură de o imagine favorabilă construită pe baza rezultatelor academice și științifice, a colaborărilor cu universități din țară și străinătate, a legăturilor strânse cu mediul privat şi a numeroșilor absolvenţi de succes.