2.1 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Factura uriașă la curent pe care a primit-o un cunoscut liceu din Banat

Facturile imense la electricitate au bagat în sperieți conducerile şcolilor din Caraș Severin. Un liceu din Reşiţa, de exemplu, s-a trezit că are de plătit 33.000 de lei pentru o singură lună. În condiţiile în care a fost eficientizat energetic şi are şi panouri solare. Preventiv, Inspectoratul Şcolar îndeamnă unităţile de învăţământ să facă economie la sânge.

Adrian Doxan, director Colegiului Național Traian Lalescu, Reșița: Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița a primit în septembrie două facturi la energie, una în valoare de 17.552 de lei, iar alta în valoare de 15.662 de lei. 

Aceasta, deși unitatea de învățământ a trecut recent printr-un amplu proces de reabilitare energetică în cadrul căruia a fost dotată și cu patru panouri solare cu o putere instalată de 30 de kilowatti.

Ioan Popa, primar Reșița: Generează cam 80-85% din consumul energetic. Asta ar însemna ca factura să fie una derizorie în fiecare lună. 

Adrian Doxan, director: Indexul vechi citit este de 944 KW, indexul nou citit este de 1189 de kw, deci, o diferenţă de 255 de kw, iar cantitatea facturată de operator este de 6.375. 

Directorul liceului crede că este vorba de o eroare

Nu este însă singura şcoală din judeţ care s-a trezit cu facturi astronomice.

Flavius Lepa, director școală generală Romul Radea – Oravița: Ultima factură venită a fost undeva la peste 12.000 de lei. Mi se pare foarte mult, enorm, ţinând cont că venim din perioada de vacanţă şi nu prea am folosit energia electrică. 

Școlile nu vor trece în online oricât de mare va fi factura la electricitate și gaz, dau asigurări autoritățile județene din Caraș-Severin. Însă directorii sunt sfătuiţi să economisească la sânge.

Carina Pristavu, inspector general ISJ Caraș SeverinDin punctul nostru de vedere al Inspectoratului Şcolar, e foarte clar că vom impune o responsabilizare a conducerii pentru a eficientiza un pic şi a economisii energia. Adică, nu mai stăm la ore cu geamurile deschise. 

În Caraș-Severin sunt 410 unități de învățământ.

Sursa: https://observatornews.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Elevele unui liceu de prestigiu, hărțuite online mai bine de un an! Agresorul nu se mai duce la școală

Un scandal a avut loc recent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Un tânăr de 17 ani a folosit un soft AI pentru...

Nou laborator de robotică la Facultatea de Matematică și Informatică

La UVT a fost inaugurat noul Laborator de Robotică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, un spațiu educațional care oferă noi oportunități de...

Citește și :