Fabrica de anvelope a început să producă… păduri FOTO-VIDEO

557

Investiție în mediu, în valoare de 240.000 euro, făcută de Continental Anvelope Timișoara.
Marele agent economic din Timișoara a investit de data asta într-o… pădure. DA! nici mai ult nici mai puțin decât o viitoare pădurice, care va prinde dimensiuni apreciabile peste câțiva ani.

La nord-vestul platformei industriale, ce se numea pe timpuri UMT, iar acum aparține fabricii de anvelope se afla un teren viran fără utilitate practică directă. Tot locul a fost igienizat de tonele de betoane. A fost îndepărtată fosta cale ferată uzinală și au fost aduse multe tone de pământ proaspăt bun de plantat vegetație. Pentru o apreciere a efortului depus pentru pregătirea solului este de notat că pământul a fost în volum de 8500 metri cubi de pământ. Locul ce se întinde pe 21 000 de metri pătrați va izola, în timp, fabrica de cartierul din apropiere.

Odată cu trecerea timpului, cei peste 700 de metri în lungime vor deveni o adevărată lizieră de pădure cu 400 de arbori viguroși. Acum sunt doar puieți de cer (Quercus cerris sau stejar turcesc) și de trei (Tilia). Dar în cinci ani vor avea deja cel puțin cinci metri înălțime și un diametru destul de apreciabil. De asemenea, în timp, va fi o oază de verdeță ce va produce oxigen și va da adăpost păsărelelor. Proiectul verde se înscrie în strategia Continental de îmbunătățire a calității aerului și de protejare a mediului înconjurător dar și de ameliorarea aspectului industrial ce altfel ar fi prea monoton.

Cei 400 de copaci au fost aleși de specialiști pentru rezistența lor și pentru faptul că se aclimatizează ușor condițiilor de mediu locale. Speciile alese, tei și cer, au un coronament bogat și sunt foarte potrivite pentru a crea o adevărată barieră verde. Acțiunea reprezintă prima etapă a lucrărilor de transformare a unui spațiu pe care Continental l-a achiziționat în 2018.

„Am pornit de la ideea de a planta o mică pădurice, o inițiativă atât în beneficiul nostru, cât și al localnicilor. Am ales să plantăm copaci de minimum trei metri înălțime, copaci care se pot adapta ușor zonei, astfel încât deja din vara aceasta să putem să ne bucurăm de efectele benefice ale lizierei: reducerea prafului, a zgomotului, precum și îmbunătățirea aspectului industrial al zonei. Totodată, prin plantarea acestei bariere continuăm să ne întărim rădăcinile pe care le avem în această zonă, importantă pentru industria locală și pentru întregul nostru grup“, spune Sorin Samonid, directorul fabricii de anvelope.

O altă acțiune, venită în complementaritate, și care a stârnit interesul angajaților a fost un stand cu mai multe ateliere de studiu, unde oricine a putut vedea, concret, ce inseamnă noile tehnologii ce duc la o mai eficientă folosirea a energiei. Au fost prezentate echipamente de laborator pentru studiul calității apei. Cine s-a încumetat,a urcat pe o bicicletă și prin pedalare a conștientizat ce înseamnă energia consumată pe diferite aparate ce măsurau curentul produs. Nici cei creativi nu s-au plictisit. Au pictat. Au văzut ce înseamnă reducerea deșeurilor de plastic și înlocuirea acestuia cu materiale mai ușor degradabile natural.

„Sărbătorim Ziua Internațională a Mediului. Iar la noi, la Continental, sărbătorim și ziua energiei. Pentru că avem tot felul de ateliere și de activități pentru angajații noștri, pentru a vedea, pe de o parte, ce înseamnă protecția mediului și pe de altă parte ce înseamnă să utilizezi responsabil resursele planetei. Să învețe ce înseamnă, pentru ei, acasă. Cum pot economisi apă, energie electrică și alte resurse dar și să le arătăm ce facem noi la Continental pentru a utiliza mai eficient resursele planetei. Fiind o fabrică utilizăm multe resurse. Dar asta înseamnă că avem și o resaponsabilitate foarte mare de modul cum le utilizăm. Anul acesta tema acestui eveniment al mediului și al energiei este chiar „reutilizarea”. Reducerea plasticului este una din temele noastre principale de câteva luni. Am început să eliminăm din fabrică pahare de plastic, palete de cafea. Toți angajații au primit flacoane de sticlă (nu de plastic) pentru folosit. Avem și pahare de bambus ce sunt mult mai ecologice”, a explicat importanța evenimentului, Anca Fiat, manager de comunicare.

Continental investește constant în tehnologie pentru îmbunătățirea calității proceselor și produselor sale; în plus, compania se implică permanent în dezvoltarea de noi tehnologii de protecție a mediului, precum și de ergonomie.

Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat către clienții săi, la nivel global, peste 220 milioane de anvelope. Compania produce în capitala Banatului o gamă largă de anvelope, cu dimensiuni între 13 și 20 de țoli, în linie cu cerințele pieței, incluzând anvelope de înaltă performanță (UHP – Ultra High Performance), anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum și anvelope pentru vehicule comerciale ușoare (VAN).

În perioada 1999-2018, Continental a investit circa 1.6 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie al anvelopelor în București.

Continental avea la finalul anului 2018 circa 20.000 de angajaţi, din care o treime sunt ingineri și informaticieni în centrele de cercetare și dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.