Școala Gimnazială din Jimbolia va fi extinsă. Fondurile necesare provin din bani europeni nerambursabili.
”Continuă investiţiile în infrastructura de educaţie în Regiunea Vest. Avem un alt proiect cu finanţare europeană contractat la Jimbolia, în judeţul Timiş – Extindere/reabilitare și dotare Școala Gimnazială Oraș Jimbolia – Clădirea din strada Lorena nr. 33-35”, a transmis ADR Vest.
Astfel, Şcoala gimnazială de pe strada Lorena (fosta 1 Mai) va fi extinsă prin construirea unui nou corp de clădire în regim de înălțime P+1E, cu o suprafață desfășurată de 584 de metri pătraţi, dotat corespunzător pentru desfășurarea de activități didactice. Aproximativ 370 de copii se vor bucura de infrastructura școlară reabilitată, dotată şi modernizată.
Valoarea totală a proiectului este de 2.398.183,78 lei, din care 2.229.628,32 lei finanţare nerambursabilă, prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.
Perioada de implementare este de 18 luni.