Expoziție-eveniment. Un maestru al realismului fantastic, la Muzeul de Artă Timișoara

313

Lucrările unuia dintre cei mai importanți artiști plastici români contemporani se vor afla pe simezele Muzeului de Artă Timișoara în cadrul unei expoziții-eveniment pentru orașul de pe Bega și pentru România.

Muzeul de Artă Timișoara deschide cea mai mare expoziție personală a lui Tudor Banuș organizată vreodată în România. Vernisajul va avea loc vineri, 17 noiembrie a.c., de la ora 18.00, în sala barocă a Muzeului de Artă Timișoara – Palatul Baroc, Piața Unirii, nr. 1. Vor prezenta: Oana IONEL, curator al expoziției și istoricul Victor NEUMANN, profesor al Universității din Timișoara și director al Muzeului de Artă Timișoara. În cadrul evenimentului, violoncelista Alexandra GUȚU va susține un recital.

Curatorii expoziției, Oana Ionel și Nicolae Velciov, propun publicului Muzeului de Artă Timișoara un parcurs prin vasta operă a lui Tudor Banuș, incluzând patru capitole: lucrări ale artistului apărute în importante publicaţii din lume precum: Le Monde, New York Times, Die Zeit, Le Figaro etc.; lucrări apărute în Observatorul Cultural din seria Tandem; seria desenelor cu zmei care au fost rodul colaborării cu scriitorul Mircea Cărtărescu pentru Enciclopedia Zmeilor; alfabetul suprarealist al artistului.

Despre Tudor Banuș

Artistul s-a născut la București în 1947 și s-a stabilit la Paris în 1972. Tudor Banuș a urmat studiile Universității de Arhitectură din București și ale Ecole Superieure de Beaux Arts din Paris, cariera sa fiind dedicată artei plastice, în special graficii. A avut peste 60 de expoziții personale la Paris, New York, Geneva, Viena, Londra sau München. A ilustrat cărți de frații Grimm, Jules Verne, Thomas Jefferson, Jack London, Doris Lessing, Mircea Cărtărescu, Ion Barbu sau Ștefan Foarță. În anul 1979, a obținut premiul pentru cea mai frumoasă carte pentru tineret cu ”Muzicanții din Bremen” după frații Grimm. A ilustrat coperțile unor reviste celebre, precum The New York Times, Le Monde, Die Zeit, Le Pointe, etc.

”Ampla expoziție personală a lui Tudor Banuș organizată de Muzeul de Artă Timișoara, precum și publicarea unui catalog cu lucrările artistului atrag atenția asupra unei creații de excepție. Inspirată de literatură, istorie,politică și filozofie, graficalui Tudor Banuș este rezultatul talentului unui mare desenator, pentru care jocul formelor și al chipurilor e un prilej de a regândi și a problematiza condiția umană. Descoperim în arta aceasta orașul global cu multiplele lui fațete, dar mai ales trăirile personale ale artistului. O gândire și o simțire libere de prejudecăți și ideologii îl susțin pe Tudor Banuș în reinventarea universului transcultural, ecumenic și cosmopolit avându-și originile în Renaștere și Iluminism. Desenând, artistul interoghează tot ceea ce îi iese în cale și o face apelând la un limbaj în care realitatea și fantasticul se întrepătrund”. (Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara)

”Esenţa operei lui Tudor Banuş provine în mod paradoxal din asocierea unei realităţi dure, reflectată de exuberanţa sa interioară şi de imaginaţia sa fără margini, cu spiritul ludic şi al fanteziei. Chiar dacă pe de-o parte crează contexte apocaliptice, care nu par a prevesti ceva bun, pe de altă parte imprima şi un fel de optimism prin notele de umor care apar în multe din desenele şi picturile sale”. (Oana Ionel, curatorul expoziției)

”Tudor Banuș are două calități care se găsesc rar reunite într-o singură persoană: talentul și intelectul. Este capabil de a satisface, în același timp, exigențele estetice și intelectuale, fiind unul dintre foarte importanții artiști contemporani”. (New York Times)

Retrospectiva Tudor Banuș se va afla pe simezele Muzeului de Artă Timișoara pănă în 1 martie 2018, putând fi vizitată zilnic, între orele 10 și 18 (luni închis).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.