Holul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 4 aprilie 2023, vernisajul expoziției StuFo MAI, ce reunește lucrările studenților de la specializarea „Mobilier și Amenajări Interioare”, anul II de studii, disciplina Studiul Formei, din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism.
Lucrările prezentate reunesc două tipuri de exerciții:
La StuFo 1, disciplină aferentă semestrului 1 – lucrări realizate manual în tehnică mixtă, prin care se experimentează în mediul fizicalității tridimensionale noțiuni de morfologie și sintaxă ale gramaticii limbajului vizual, într-o manieră interdisciplinară și de sincretism artistic;
La StuFo 2, disciplină aferentă semestrului 2 – planșe și machete ce evidențiază aplicarea de principii din domeniile esteticii, geometriei formelor spațiale și biomimetismului în generarea unor piese de mobilier alternativ și a unor idei de proiecte de amenajări interioare.
Practic, expoziția este structurată pe șase secțiuni, reprezentând etapele parcurse de studenți la disciplina „Studiul Formei”:
1) Un colaj cu un centru de interes și interferențe cromatice, realizat prin suprapunere de materiale;
2) Un colaj 3D, obținut printr-o intersecție de volume polifațetate, în culori complementare, cu doi centri de interes aflați în legătură;
3) Compoziții modulare de formă și culoare punct-linie-suprafață-volum, care să se încadreze într-un cub cu latura de 32 cm;
4) Realizarea unei frize ritmate, o compoziție tridimensională prin care să transpună în formă și culoare ritmul instrumentelor muzicale dintr-o melodie preferată;
5) Proiectarea și realizarea la scară a unui fotoliu, pe care să-l treacă prin patru tipuri de forme spațiale (polifațetată, tensionată, torsionată, mixtă);
6) Un exercițiu de bio-mimetism (eco-design), prin care să se inspire dintr-o formă naturală, să-i găsească geometria după care se structurează în natură, să o abstractizeze și, utilizând materiale artificiale, să realizeze un design de amenajare interioară.
După prezentarea lucrărilor de către studenți, cadrele didactice coordonatoare (conf.dr.arh. Andrei Racolța, ș.l.dr.arh. Andreea Anghel, ș.l.dr.arh Diana Giurea, asist.dr.arh. Irina Sălăgean-Mohora, spec.mob. și amen.int. Monica Simile, colab.arh. Răzvan Gaiță) au aprecial atât creativitatea acestora. cât și tehnica de realizare.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 4 aprilie – 18 aprilie 2023, în holul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara.