În ultimele 5 luni, la nivelul judeţului Timiş, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Timiş au efectuat 9 controale privind verificarea modului în care agenţii economici ce desfăşoară activităţi de exploatare forestieră respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului, regimului ariilor naturale protejate, conservarii habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, precum şi gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase.
Urmare a acestor controale, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Timiş au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, (2 avertismente şi 2 amenzi în valoare totală de 38.000 lei). Neconformităţile constatate au fost de funcţionare fără deţinerea autorizaţiei de mediu şi de tragere a materialului lemnos prin albia minora a pâraielor de munte.
”Garda Naţională de Mediu avertizează, pe această cale, operatorii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră, ca aceste actiuni vor continua, iar în caz de nerespectare a legislaţiei protecţiei mediului, amenzile vor fi usturătoare” subliniază într-un comunicat, comisarul șef Marian Eperieș.