O pacientă acuză umilințele de la Spitalul din Brăila, unde două asistente la Unitatea de Primire Urgențe nu au vrut să-i facă fișă de consultații. Fata spune că a fost ținută pe holuri mai bine de trei ore în condițiile în care în afară de ea mai era acolo un singur pacient. “Esti tânară, nu mori!” i-ar fi spus una din asistente, care a trimis-o acasă. Pacienta, care se temea de o afecțiune la inimă, a insistat să fie consultată, dar până la urmă a plecat, iar apoi a făcut publică povestea pe facebook. Supărată, una din asistentele în cauză a amenințat-o cu judecata.
“Duminica trecută, am venit la urgențe, deoarece mă simțeam foarte foarte foarte rău. Într-adevăr extenuată din cauza surmenajului acumulat deoarece a doua zi urma să susțin prima probă la bacalaureat, m-am dus la primiri urgențe și am explicat simptomele pe care le aveam: palpitații, mâna stângă, amorțită de mai bine de cinci ore, pe care o simțeam precum ar fi paralizată, gura o aveam încleștată, dureri groaznice de cap. Aceste doamne din poză m-au sfătuit să nu îmi fac fișă deoarece voi avea de așteptat 2-3 ore pe hol și mai bine aș pleca acasă că sunt tânără, nu mor! Chiar dacă mi-au spus “Esti tânără, nu mori!”, am așteptat în speranța că îmi vor face ceva, am insistat să îmi facă foaie deoarece mă simțeam foarte rău! După îndelungi insistențe mi-au făcut foaie. Deși nu era decât un singur pacient la UPU, am așteptat aproape trei ore să fiu prezentată unui medic. Ținând cont că holul era gol și un singur pacient era sub observația medicilor, l-am oprit pe un domn doctor și l-am întrebat ce este de făcut. Mi-a spus să am răbdare să-mi vină rândul și a plecat. După peste trei ore petrecute fără ca nimeni să mă bage în seamă, am părăsit spitalul. Domnii doctori și asistente erau ocupați pe Facebook sau să iasă în curte la cafele, țigări și barfe… Trist…” , a spus pacienta, citată de infobraila.ro.