De ce tot timpul altundeva se poate? De ce tot timpul autorităţile din România spun că nu se poate. Că nu sunt bani, nu avem tehnică, nu avem meşteri. Vecinii noştri unguri ne dau lecţie după lecţie. Nu ajunge că Ungaria şi-a dezvoltat o adevărată reţea de staţiuni balneare deşi Timişoara, ca multe zone din ţară, zace pe izvor de apă termală, acum ungurii ne arată cum se poate transforma transportul în comun şi cum se poate implementa cu succes cel ecologic, pe două roţi.
Pe Facebook au apărut poze din Ungaria unde se poate vedea cât de uşoară este viaţa de biciclist. Nu numai că pistele existente sunt suficient de late, semnalizate corespunzător şi nu au nicio legătură cu şoseaua, cei care circulă pe două roţi nu se lovesc nici de borduri.
Încă de la ieşirea din România, pe la Kisombor, există o pistă de biciclete, despărţită de un scuar cu verdeaţă de şoseaua rutieră, care te duce până în Szeged. Iar aici mersul cu bicicleta este o plăcere. Pistele împânzesc oraşul, sunt perfect delimitate astfel ca bicicliştii să nu se teamă că pot fi acroşaţi de maşini şi au şi semafoarele lor individuale pentru a traversa marile intersecţii.
Cel mai important poate este faptul că bordurile nu există în calea bicicliştilor. Deşi restul trotuarului sau şoseaua au borduri, accesul pe pistele de biciclete a fost construit fără aceste obstacole, trecerea fiind una lină. Aceasta este una dintre marile probleme ale celor care circulă pe două roţi la Timişoara. De multe ori roţile se lovesc de borduri, se îndoaie spiţele şi biciclistul ajunge cu ea în service.
