Fosta campioană olimpică, Maria Olaru, a împărțit în două tabere lumea sportului românesc. Cartea sa biografică, Preţul aurului. Sinceritate incomodă a adus în atenție lumea mai puțin cunoscută a gimnasticii, detalii despre dramele și sacrificiile din viața unei campioane olimpice. Volumul lansat de curând și la Timișoara a șocat prin duritate unor pasaje dar a cules nenumărate critici, inclusiv din rândul fostelor colege de la lotul național. Cu atât mai mult cu cât printre cei vizați de destăinuiri se numără Octavian Bellu și Mariana Bitang, cei mai titrați antrenori la nivel mondial. ”De ce abia acum și-a scris cartea?” și ”De ce nu a spus aceste lucruri la acel moment?” au fost cele mai frecvente întrebări ce i-au fost adresate. Discuțiile au mers atât de departe încât s-au vehiculat o sumedenie de scenarii și conspirații. BanatulAzi încearcă să le ofere cititorilor săi o parte din răspunsurile Mariei Olaru.
– Ai scris o carte despre gimnastică și ai arătat ce se află în spatele rezultatelor.
– Am scris o carte, dar, atenție, viața mea de 34 de ani nu se rezumă la cei 11 ani de gimnstică. Am scris niște lucruri, am relatat, mi-am spus părerea pe alocuri, nu am dat verdicte, nu mă victimizez, pur și simplu arăt cum m-am zbătut să ajung să răzbesc și pentru a-mi atinge visul și dorința de ajunge campion, și în viața de zi cu zi, și ca sportivă.
– Ai avut curajul să îți povestești întreaga viață în această carte?
– În general sunt un om onest, demn de mine și atunci nu mi s-a părut corect să spun doar anumite lucruri, de aceea am considerat că trebuie să spun tot ceea ce reprezint eu ca om, ceea ce am reprezentat ca sportivă. Și mai mult decât atât, trag speranța că pot fi și un model pentru mulți oameni, pentru tineri; ce înseamă să te zbați, să poți răzbești, să mergi mai departe și, de ce nu, să fi un om demn până la urmă.
– Ți se reproșează faptul că ai așteptat prea mulți ani pentru a scrie acest volum?
– Este o întrebare banală din punctul meu de vedere, la 19 ani nu ai maturitatea necesară să scrii o carte, probabil că dacă făceam acest lucru atunci ar fi scris-o altcineva și probabil aș fi fost blamată că de ce a scris-o altcineva. Am preferat să evoluez și să am maturitatea și curajul să fac acest lucru. Sunt convinsă că lucrurile se vor liniști în timp, dar îmi doresc cel mai mult ca oamenii să citească această carte și apoi să tragă concluziile. Merită citită și apoi judecată. Citiți cartea și acolo veți găsi răspunsurile la toate întrebările. Pe multe dintre ele le-am anticipat și am pus răspunsurile în paginile cărții.
– Cartea ta s-a lansat într-un moment în care gimnastică e într-un moment delicat.
– Sincer, mi-ar fi plăcut foarte mult să o lansez anul trecut; așa a fost un foarte drum lung și anevoios pentru a lansa această carte și pentru a găsi editura. Însă vreau să cred că nu eu am adus răul acestui sport, mai mult decât atât, sunt convinsă că dacă acest lucru s-ar fi produs anul trecut probabil s-ar fi speculat că inclusiv această necalificare la Jocurile Olimpice s-ar fi produs din cauza acestei cărți. Nu, lucrurile trebuie luate ca atare; cartea trebuie citită de la cap la coadă și apoi… Bine, fiecare interpretează lucrurile cum dorește și cum le percepe. Eu mulțumesc tuturor acelora care au interes pentru această carte, chiar și acelora care, cu vădită răutate, au încercat să scoată din context anumite lucruri și să le pună pe tapet total altfel decât cum le-am scris eu în carte. Și deopotrivă mulțumesc tuturor pentru tot ceea ce sunt eu astăzi, acelor oameni care au contribuit mai mult sau mai puțin în evoluția mea.
- Poți să îți dai o părere avizată despre situația gimnasticii românești?
– Lucrurile sunt mult mai complexe, am scris, o părere ce-i drept, despre asta în carte. Cred că lucrurile au evoluat din toate perspectivele, și copiii și adulți. Cred eu că trebuie o schimbare din acest punct de vedere pentru viitorul copiilor noștri și pentru tinerii din ziua de astăzi. Trebuie cu demnitate să ne urmăm visele mai departe și cu abnegație, de asemenea, să ne urmăm visele.
-Există soluții rapide sau e nevoie de un plan mai lung?
– De ceva timp eu sunt puțin departe de acest sistem și de aceea nu cunosc fenomenul foarte bine și de aceea îmi doresc că mă opresc aici de a-mi da cu părerea despre acest subiect.
-Există un centru de excelență la Timișoara, creză că vor apărea rezultate în anii următori?
– Să dea Dumnezeu ca lucrurile să o ia în direcția în care trebuie și, de ce nu, oamenii implicați și iubitori ai sportului să facă mult pentru ca lucrurile să se îndrepte în direcția cea bună.
-Unde o vedem pe Maria Olaru în următorii ani?
– Nu mai îmi fac demult planuri pentru viitor pentru că încerc să trăiesc prezentul. E adevărat că mă preocupă viitorul însă momentan mă ocup cu maximă dăruire și dedicație meseriei mele de. Dar, cu siguranță, cariera mea nu se va opri aici; și pentru că motorul vieții mele în general și ce mă motivează pe mine sunt acele lucruri atunci când îmi propun ceva și îmi fixez așa niște obiective, apoi mă gândesc la mijloacele prin care să ating acele obiective. Am multe lucruri în cap, să dea Dumnezeu să fiu sănătoasă, copilul să crească bine și frumos, să trăiesc în armonie cu mine însumi și cei din jur și apoi și lucrurile vor decurge frumos pe mai departe.
-Antrenoratul te mai tentează?
– Nu e o regulă să fi un bun sportiv și un bun antrenor. Mă voi gândi la acest aspect, dacă eu consider că voi face față pe viitor probabil că voi opta și pentru această meserie.
-Timișoara ce mai înseamnă pentru tine?
– Am spus, Timișoara este orașul meu de suflet, aici mi-am petrecut cei mai mulți ani din viața mea de până acum. Nu mă voi despărți de el definitiv, am prea multe lucruri la care țin aici și care mă leagă de acest oraș. Încerc să țin aproape atât cât timpul îmi permite, chiar și cu familia mea venim destul de des și sper să o fac și în viitor cu aceeași plăcere. Pentru că acest oraș mi-a dat ocazia să întâlnesc oameni deosebiți, pentru că eu chiar cred că în acest oraș sunt niște oameni mult mai sensibil, mult mai aparte decât ceea ce găsim, să zicem, în capitală. Am mulți oameni dragi aici care au venit să mă susțină și care sunt alături de mine. Calitatea și caracterul omului contează de fiecare dată pentru mine și aici am găsit oameni care mi-au arătat aceste lucruri.
Cine este Maria Olaru
Maria Olaru este una dintre figurile emblematice ale gimnasticii românești. Născută la Fălticeni, în 1982, Maria a ales gimnastica de la vârsta de 6 ani iar cinci ani mai târziu ajunge deja în lotul național de senioare. Medaliată la toate concursurile interne și internaționale, Olaru a atins vârful ei de formă la Jocurile Olimpice din 2000 desfășurate la Sydney, atunci când a cucerit medalia de aur pe echipe și medalia de argint la individual compus. De asemenea a cucerit titlul de campioană mondială la individual compus și în concursul pe echipe în anul 1999. Este abia a doua româncă ce a cucerit titlul mondial în istorie, prima e Aurelia Dobre în 1987. După succesul la Olimpiadă, Maria Olaru a mai evoluat la Campionatul European din toamnă, unde a cucerit bronzul cu echipa și apoi s-a retras din cariera de sportivă.
A antrenat la Bart Conner Academy în Norman și la Klagenfurt, în Austria, și a activat ca profesor de gimnastică artistică în Malaesia, la Penang. S-a mutat la Timișoara, unde a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest. A absolvit apoi și Facultatea de Științe Economice a UVT-ului. A activat ca asistent universitar în cadrul Universității de Vest din Timișoara timp de 10 ani și, în paralel, a acceptat alte provocări, acelea de a profesa în televiziunile Pro TV și TVR Timișoara dar și de a colabora cu publicațiile sportive ProSport și Gazeta Sporturilor. A condus și filiala locală a Academiei Olimpice Române până în anul 2014, când s-a mutat la București, unde și-a deschis o sală de sport. A fost decorată cu medaliile „Serviciu Credincios” în Grad de Comandor (1999) și Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (2008).
