EXCLUSIV! Ofiţer de poliţie din Timişoara, eliberat din arestul la domiciliu! Procurorii DIICOT îl cercetează în dosarul hoţilor de buzunare din oraş

1029

Inspectorul principal George Gavrea, de la Biroul de Invesţigatii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, acuzat de protejarea unui grup de hoţi de buzunare din oraş, a scăpat de arestul la domiciliu în care a fost plasat de instanţă, la cererea procurorilor DIICOT.

Curtea de Apel Timişoara a decis să admită contestaţia inculpatului, să desfiinţeze încheierea Tribunalului Timiş de prelungire a arestului cu încă 30 de zile şi, rejudecând cauza, să respingă propunerea procurorilor de prelungire a măsurii preventive.

Reţinut în urmă cu trei luni, în urma unui denunţ în care era acuzat că sprijină o reţea infracţională specializată în furtul şi clonarea de carduri bancare, George Gavrea a reclamat faptul că este victima unor hoţi de buzunare din oraş, care au făcut o înţelegere cu procurorii. Punerea în libertate, într-un dosar penal în care erau cercetaţi în stare de arest preventiv, contra denunţului împotriva sa.

De altfel, recompensarea celor patru hoţi (Kanalas Izabella, Boros Atila Ioan, Miclea Ionuţ şi Schein Angela) pentru “darea în primire” a lui George Gavrea este vizibilă şi pe portalul justiţiei, unde se pot vedea cererile adresate instanţei chiar de către procurorii DIICOT, care obţin soluţii consecutive de înlocuire a arestului preventiv în arest la domiciliu şi, ulterior, în control judiciar.

“Chiar în ziua în care s-a judecat contestaţia noastră, hoţii de buzunare fuseseră prinşi la furat, din nou, prin mijloacele de transport în comun, de către poliţiştii locali. Tocmai acest lucru l-am scos în evidenţă, că instanţele de judecată au fost manipulate de procurorii DIICOT, întrucât au admis cererile de punere în libertate a hoţilor, după denunţarea ofiţerului de poliţie, iar aceştia s-au întors la preocupările lor infracţionale, furtul din buzunarele călătorilor în mijloacele de transport ale RATT. Cred că am stârnit orgoliul magistraţilor, care au decis înlăturarea tuturor măsurilor preventive luate în acest dosar”, a explicat avocatul Florin Kovacs.

Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara a fost primită cu bucurie de toţi apropiaţii poliţistului, dar mai cu seamă de tatăl său, Gheorghe Gavrea, fost ofiţer de informaţii la “Doi şi-un sfert”, care s-a declarat încrezător că, într-un final, adevărul va ieşi la iveală în acest dosar.

2 COMENTARII

  1. Stupefiantă situație! Categoric, mă alătur acelora care vor să se facă dreptate în acest caz, ce aduce, într-un fel, cu cazul Berbeceanu. Este îmbucurător faptul că magistrații de la Curtea de Aplel Timișoara și-au probat profesionalismul impecabil. Pentru orice justițiabil asemenea vești aduc speranță, revigorare sufletească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.