Dacă îți plac foarte mult copiii, dar nu poți avea, fie înfiezi, fie te angajezi în învățământ. Cum Emanuel Barb n-a avut suficient curaj să fie tată pentru copilul altcuiva, a dat concurs și, după ce l-a câștigat, s-a dus învățător la școala din Cormana. Sat de la granița dintre județe, trecut prin colectivizare ca prin iatagan, la vreo 80 de kilometri de cel mai apropiat oraș și la vreo 10 de centrul de comună, așezarea era pe cât de săracă, pe atât de veselă. Deși cam făceau foamea, oamenii de acolo turnau plozi ca la concurs. Iar copiii se creșteau unii pe alții, și toți, grămadă, vara, la terenul de fotbal și la balta de sub deal, iar iarna — pe deal, la sanie. În sat era zilnic o gălăgie de ziceai că-i răscoală. De fapt, bebelușii plângeau, cei mai mărișori țipau, iar cei mai mari — urlau. Și toți strigau unii la alții, fie peste gard, fie la poartă, din uliță, de pe deal, la fotbal, la beție, la ceartă, la baltă.
După doi ani, Emanuel era îndrăgit de tot satul. Adică, de copii, părinți, bunici, străbunici, holtei și vădane. Cu una dintre văduve s-a și căsătorit, salvând-o de la o depresie devastatoare. Și s-a petrecut și-o minune: femeia a rămas gravidă și i-a făcut gemeni. Gemene! După niciun an, domnul învățător a devenit din nou tată. Tot de fată. Era fericit, dar avea și o gheară pe inimă. Își făcuse analize de mai multe ori înainte de a veni la Cormana, iar rezultatele au fost limpezi ca apa: azoospermie. Atunci, cum de era tată? Cum gheara strângea, a mers la oraș și a mai făcut o tură de analize. Era mai mult decât în regulă. Era în… exces: sute de milioane! Evident, se întâmplase o minune.
A devenit un caz, iar în satul său au descins, din mașini cu numere din țară și din străinătate,fel de fel de halate albe. Apoi, au început să apară locuitori noi. Din țară și din afara ei. Din Occident. Își ridicau case și făceau copii. După vreo 20 de ani, „fenomenul Cormana” era explicat de fostul învățător Barb — acum primar al orășelului cu cea mai tânără populație din Europa — cu mare răbdare și pe larg. Concluzia sa era întotdeauna aceeași: totul e posibil dacă îți plac foarte mult copiii.