0.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Evaziune fiscală de 370.000 de lei în TM și CS! Mai multe firme „călcate” de mascați

Percheziții domiciliare la mai mulți bărbați suspectați de evaziune fiscală. Poliţiştii de la Investigarea Criminalității Economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din I.G.P.R., au efectuat joi percheziţii în Timiș și Caraș-Severin.

Trei persoane sunt bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul este de 370.000 de lei. Conform anchetatorilor, în cursul anului 2011 suspecții ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive, reprezentând achiziții de bunuri și prestări de servicii în domeniul construcțiilor.“Ulterior, bănuiții ar fi efectuat tranzacții financiare constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate efectuate de persoane interpuse sau de rularea acestor valori prin conturile bancare ale societăților, urmărindu-se astfel disimularea provenienței și circulației banilor”, transmit reprezentanții IPJ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

(Sursa foto:www.jurnalul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :